Europarlamentarul PMP Eugen Tomac afirmă că mai devreme de 24 ianuarie nu putem avea o decizie pe Schengen, pentru că atunci va avea loc următorul Consiliu JAI.
El precizează că cel mai devreme, România poate impune intrarea în Schengen pe 21 martie, când are loc Consiliul European, iar preşedintele are puterea de decizie, un vot prin care poate bloca orice în Europa, dacă nu ni se respectă drepturile.
Afirmaţia lui Tomac vine în contextul în care premierul Marcel Ciolacu declarase, în urmă cu o zi, că speră să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi naval, iar anul viitor, aderarea pe terestru.
Eugen Tomac a declarat la Antena 3 că nu crede în scenariul în care în două zile se vor finaliza negocierile pentru aderarea României la Schengen pe naval şi aerian.
„Mai devreme de 24 ianuarie nu putem avea o decizie, pe 24 ianuarie va avea loc următorul Consiliu JAI. Şi cel mai devreme unde România poate în aceeaşi zi decide şi impune intrarea în Schengen, fără codiţii şi evident maritim, terestru şi aerian, în acelaşi timp, este data de 21 martie, când are loc Consiliul European.
Preşedintele are puterea lui de decizie, un vot prin care poate bloca orice în Europa, dacă nu ni se respectă drepturile”, a spus Tomac
Europarlamentarul PMP a precizat că există un precedent în acest sens.
„Noi am blocat deschiderea negocierilor de aderare a Serbiei la UE în 2012, pentru că nu semna Acordul privind protecţia minorităţilor. Am blocat Consiliul European şi s-a amânat această decizie în februarie 2012, pentru că Serbia nu voia să recunoască minoritatea română din Valea Timocului. Deci avem acest precedent”, a arătat el.
Despre condiţiile impuse de Austria, Eugen Tomac a afirmat că ”sunt condiţii care nu au nimic în comun cu ce spune Tratatul şi ce spune Acordul Schengen”.
”Din capul locului trebuie respinse şi am văzut că Guvernul de la Sofia a fost mult mai ferm, a spus că nu acceptăm nicio condiţie în plus, pentru că nu suntem cetăţeni de mâna a doua”, a subliniat Tomac.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că speră să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, în primul pas, aerian şi navall, iar anul viitor, aderarea pe terestru.
Sursa: Realitatea Din PMP