Petru Movilă a fost reales preşedinte al PMP Iaşi cu majoritate de voturi, la alegerile din filială, unde a fost prezent și președintele Eugen Tomac. 

Aproape 600 de membri ai Partidului Mişcarea Populară au fost prezenţi, în cursul zilei de sâmbătă, la conferinţa judeţeană de alegeri a structurii de conducere a filialei ieşene. Cu o majoritate covârşitoare de voturi, Petru Movilă a fost reales preşedinte al organizaţiei PMP Iaşi.

Imagine

Alături de sutele de delegaţi care au participat ca reprezentanţi cu drept de vot, la eveniment au fost şi aproximativ 30 de preşedinţi de organizaţii din ţară.“În ciuda evenimentelor din ultimele luni am rămas împreună. Astăzi, în această sală, putem vedea că nimic nu s-a schimbat. Suntem aici tot noi, cei cu care am construit, de-a lungul ultimilor ani, ceea ce înseamnă PMP Iaşi. Am rămas uniţi. Am rezistat presiunilor din exterior şi am mers înainte, neclintiţi. Mesajul meu în ziua alegerilor pentru noua structură de conducere a PMP Iaşi este unul simplu: vă mulţumesc pentru toată susţinerea, vă apreciez munca depusă şi împreună, ca o echipă unită, mergem înainte”, a spus preşedintele reales al PMP, Petru Movilă.

Imagine

Petru Movilă, în calitate de preşedinte executiv al PMP la nivel national, a găzduit în cursul zilei de vineri, 24.06.2022, şi şedinţa reunită a Colegiului Naţional şi a Consiliului Executiv Naţional.

Au fost prezenţi, la ambele evenimente, preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, secretarul general al PMP şi preşedintele organizaţiei Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, prim-vicepreşedintele Marius Paşcan, toţi preşedinţii organizaţilor din Regiunea de Nord-Est precum şi cei din Vâlcea, Arad, Sibiu, Prahova, Maramureş, Mureş şi nu numai. “Ca de obicei, mă bucur să fiu din nou, la Iași, alături de o organizaţie atât de puternică, după cum se vede şi în sală. Un număr atât de mare de membri arată că PMP este viu. Ce este important să înţelegem astăzi este că ne aflăm în fața unui nou început. Avem foarte mult de muncă şi mă bucur că lucrurile au intrat pe făgașul lor firesc. PMP are idei, are soluții, știm ce avem de făcut pentru a le oferi românilor o alternativă politică sănătoasă la actualele partide”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentBoris Johnson, la summitul G7: Trebuie să sprijinim Ucraina, dar să fim sinceri în privința implicațiilor
Articolul următorRăzboi Ucraina. Zelenski: „Rusia a devenit cea mai mare organizație teroristă din lume”