EXCLUSIV Traian Băsescu, despre cazul Dan Barna: Dacă DLAF a trimis la DNA un raport, a trimis același raport și la Bruxelles

EXCLUSIV Traian Băsescu, despre cazul Dan Barna: Dacă DLAF a trimis la DNA un raport, a trimis același raport și la Bruxelles
Cum comentează Traian Băsescu acuzațiile aduse liderului USR
„Nu știu foarte exact regulamentul de funcționare al DLAF (n.r. Departamentul pentru lupta antifraudă), dar vreau să fiu foarte clar. DLAF nu este o structură a Guvernului României, ci este o filială a OLAF-ului de la Bruxelles. OLAF (n.r. Oficiul European de Luptă Antifraudă), care e organizația care controlează utilizarea banilor europeni în toate statele membre. Ce este cert, însă este că în momentul de față nu avem nicio acuzație a vreunei instituții împotriva domnului Barna. Sunt speculațiile de presă”, a declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu la o Ediție specială de la Realitatea PLUS.„Iarăși suntem în vârtejul unor informații pe surse și suntem gata să executăm un om. Ori omul ăsta, chiar dacă mie nu mi-e foarte simpatic domnul Barna, deocamdată spune: „În cazul în care voi fi pus sub urmărire penală, voi demisiona din toate funcțiile”. Ce poți să îi ceri mai mult? În condițiile în care nicio instituție nu a formulat nicio acuzație la adresa lui în momentul de față. (...) În orice caz, trebuie să știți că, dacă DLAF a trimis la DNA un raport, DLAF-ul a trimis același raport și la OLAF, la Bruxelles”, a notat Traian Băsescu.Cât despre viitorul politic al liderului USR, fostul președinte consideră că: „Până una, alta, Barna are de dat o bătălie în interiorul USR-Plus cu Cioloș, cine să preia conducerea unică a partidului care a fuzionat USR-Plus și cine să fie candidatul la următoarele alegeri prezidențiale”, a concluzionat actualul europarlamentar.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 16:10 - „Am refuzat să îmi trădez țara”: Publicăm astăzi primele două capitole ale cărții semnate de Gabriel Oprea
- 08:37 - „Doamna mama lui Ilie Bolojan” - Postarea Liei Olguța Vasilescu care a făcut furori online
- 08:26 - Mesajul lui Grindeanu pentru Bolojan după scumpirile la pompă: „România are nevoie de un Guvern funcțional!”
- 08:26 - Război în Orientul Mijlociu. Bază militară franceză lovită de dorne iraniene
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











