În timp ce valoarea coşului zilnic a crescut cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, coaliţia PNL-PSD-UDMR se laudă cu o scădere a ratei inflaţiei de 0,14%. Deşi românii se confruntă, aproape zilnic, cu noi creşteri de preţuri, în special la alimentele de bază, Guvernul României face o victorie dintr-o scădere lipsită de importanţă în faţa tăvălugului inflaţiei. “Coaliţia PNL-PSD-UDMR prezintă în mod triumfalism scăderea nesemnificativă a ratei de inflaţie cu 0,14% în luna iulie 2022, faţă de aceeaşi lună din anul precedent. Nesemnificativă, mai ales întrucât datele furnizate de Institutul Național de Statistica arată că preţurile de consum au crescut cu 0,9% în luna iulie 2022 faţă de luna precedentă”, arată vicepreşedintele PMP şi fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu.
Conform INS, unele preţuri de consum se menţin la un nivel ridicat, iar unele preţuri la alimentele de bază au înregistrat o creştere substanţială. De exemplu, în luna iulie 2022, faţă de luna precedentă, s-a înregistrat o creştere de 8,16% la gaze naturale, de 2,77% la energie electrică şi la ulei comestibil de 3,7%. La cartofi, deşi s-a înregistrat o scădere, preţurile sunt, în continuare, foarte mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, cu 41,85%. Creşteri de preţuri s-au înregistrat şi la pâine, carne şi alte produse alimentare.
O altă veste negativă venită de la Institutul Național de Statistică se referă la deficitul balanţei comerciale care a fost cu 4,7 miliarde Euro mai mare faţă de semestru I din anul precedent. “Acest lucru înseamnă că inflaţia este influenţată de preţurile aferente bunurilor importate. Mai mult, România continuă să stimuleze consumul pe bază de importuri. PMP solicită actualului guvern să vină cu măsuri fiscale concrete care să aibă ca efect reducerea preţurilor de consum. Totodată, cerem Guvernului României să nu renunţe la subvenţionarea preţurilor la carburanţi, având în vedere că aplicarea acestei măsuri a avut ca efect o reducere uşoară a preţurilor acestor produse. Dacă actualul guvern ar fi aplicat propunerile PMP privind scăderea TVA cu 2 procente şi reducerea accizelor la carburanţi cu 50%, impactul asupra preţurilor ar fi fost mult mai mare faţă de actualul 3% raportat. Nici acum nu este târziu să fie aplicată această măsură”, a completat Gheorghe Ialomiţianu.
Sursa: Realitatea Din PMP