Legea care prevede reducerea vârstei standard de pensionare pentru angajaţii din industria de producţie de energie termică şi electrică a fost promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis. Condiția este ca aceștia să aibă o vechime de cel puțin 25 de ani. 

 

Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Legea prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art. 55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Potrivit textului, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi ”activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui”.

Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Prevederile vor intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. 

După intrarea în vigoare a legii, mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor putea ieși mai devreme la pensie. În toamnă, aproximativ o treime dintre aceștia, respectiv 3.600 de angajați, se vor putea pensiona. 

Citește și: ”Klaus Iohannis a semnat decretele! Mai multe legi importante, promulgate de șeful statului”

Articolul precedentPMP solicită Guvernului ca la rectificarea bugetară să țină cont de mediul de afaceri și să sprijine românii cu venituri reduse
Articolul următorNoi măsuri de debirocratizare pe fonduri europene: A fost simplificată modalitatea de întocmire și transmitere a CV-urilor echipelor de proiect