Președintele Klaus Iohannis spune că România și Franța au o viziune comună despre importanța proiectului european.
„14 iulie reprezintă fundamentul Franței moderne și un moment crucial pentru Europa și lumea întreagă. Căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, de care și la București ne amintește o stradă centrală ce poartă acest nume, a marcat, odată cu începutul Revoluției Franceze, apariția unor concepte care s-au răspândit în întreaga lume: statul de drept, libertatea, egalitatea”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a vorbit și despre relațiile dintre cele două țări.
„România și Franța, legate printr-un Parteneriat Strategic puternic, se bucură de o prietenie de lungă durată. Avem o legătură înrădăcinată în istorie, pe care atât România, cât și Franța au știut să o întrețină și să o cultive – și care astăzi este orientată către viitor.
Apartenența la o istorie și o cultură comune, aprecierea și inspirația pe care elitele românești le-au găsit în relația cu Franța au ecou în reperele care ne facilitează azi dialogul și înțelegerea reciprocă. Și nu mă refer aici doar la dimensiunea instituțională a cooperării noastre, ci la multiplele legături umane stabilite la toate nivelurile societăților noastre”, a spus președintele.
„În perioada complicată pe care am traversat-o de la debutul pandemiei de COVID-19, românii și francezii au arătat că solidaritatea există, că ea funcționează. M-am bucurat să aflu că români – medici și directori ai unor centre medico-sociale din Franța – au fost decorați de statul francez pentru contribuția lor esențială în lupta împotriva pandemiei”, a spus el.
„Unul dintre elementele de substanță ale relației noastre este cooperarea economică. Franța reprezintă al patrulea partener comercial al României, cu schimburi comerciale de aproximativ 9 miliarde de euro înaintea pandemiei – un record absolut în evoluția relației bilaterale – și cu cifre ascendente în primele luni ale anului în curs”, a adăugat președintele.
„Continuăm colaborarea și în domeniul cultural, valorificând succesul excepționalului Sezon România-Franța prin marcarea comună a 140 de ani de la nașterea compozitorului român George Enescu. Astfel, Festivalul Enescu din acest an va sta sub semnul prieteniei româno-franceze. Relația dintre țările noastre este profund marcată și de francofonia pe care o împărtășim. Acest liant este adânc înrădăcinat în istoria noastră, limba franceză fiind introdusă încă din 1776 în sistemul de învățământ din București.
Franceza rămâne și astăzi a doua limbă străină studiată în școli, iar România este principalul pol regional francofon, ca stat-far al francofoniei în Europa Centrală și Orientală”, a spus Iohannis.
„Printre pilonii cei mai solizi ai legăturilor româno-franceze se regăsește atașamentul ferm pentru o Europă unită, sigură și prosperă. România și Franța au o viziune comună despre importanța proiectului european și a politicilor Uniunii pentru bunăstarea noastră, a tuturor.
În prima jumătate a anului viitor, Franța va exercita Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și tot atunci se vor contura și primele concluzii ale Conferinței privind Viitorul Europei. Aceste două momente oferă cadrul ideal pentru ca principii precum unitatea, solidaritatea, coeziunea, dorința de avansare a proiectului european să fie revalorizate, în beneficiul întregii Uniuni. Dorim să lucrăm împreună pentru ca această viziune să se transforme în rezultate concrete, care să răspundă așteptărilor cetățenilor europeni”, a adăugat el.
„Prietenia româno-franceză este puternică, iar parteneriatul nostru strategic este solid. Este de datoria noastră să adâncim această prietenie dintre popoarele noastre, să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul nostru, în spiritul valorilor europene pe care le împărtășim”, a mai spus Iohannis.
Sursa: Adevarul Zilei