Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la Varşovia, că România va sprijini Republica Moldova cu orice este necesar, ”în orice scenariu”. Şeful statului a precizat că scenariile vor depinde, însă, de situaţia concretă din teren.

Iohannis a fost întrebat, miercuri, la Varşovia, dacă are informaţii despre încercările Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova.  

“Rusia a purtat permanent în ultimii ani un aşa numit război hibrid, asta însemnând şi forţă militară, dar şi dezinformare. Şi aceste lucruri le cunoaştem. Ştim că a existat tot timpul o presiune asupra Moldovei pentru a induce nesiguranţă şi posibil şi instabilitate în Moldova şi în politica moldoveană. Nu avem informaţii acum că acţiuni practice ar fi iminente, dar nu trebuie să subestimăm importanţa acestor atacuri informaţionale. Oamenii din Moldova se simt ameninţaţi, se simt în nesiguranţă dacă află despre astfel de intenţii. Şi cred că şi aici România şi românii joacă un rol foarte important să le dăm asigurări cetăţenilor din Republica Moldova să înţeleagă că noi suntem alături de ei nu numai cu vorba, ci şi cu fapta, cu energie, cu carburant, cu lemn, cu bani, cu consultanţă şi multe alte lucruri”, a explicat Klaus Iohannis. 

În legătură cu decretul care nu mai este valabil în Rusia, prin care era recunoscută suveranitatea Republicii Moldova, Iohannis a afirmat: “Este, pe de altă parte, un moment care sigur va genera multe discuţii. Acest decret care a fost anulat nu se referea numai la Moldova şi Chişinău. Este un decret mai amplu care se referă la politica externă rusă. Decretul a fost anulat, urmând cât de curând, e vorba, probabil de câteva zile, să apară noul decret care descrie politica externă în acest domeniu şi vom vedea ce va cuprinde acel nou document. Este important şi pentru cetăţenii din Moldova, dar şi pentru noi, cum se va poziţiona şi oficial Rusia în aceste chestiuni. Oricum ar fi, vreau să subliniez că noi suntem alături de Moldova”. 

Klaus Iohannis a fost întrebat, de asemenea, dacă este România pregătită pentru orice scenariu de sprijinire a Republicii Moldova.

”România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Republica Moldova în orice scenariu, repet, în orice scenariu”, a răspuns Iohannis.

Acesta a precizat că scenariile vor depinde, însă, de situaţia concretă din teren.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentMaia Sandu: I-am transmis preşedintelui Biden că moldovenii îşi doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranţă şi să-şi realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană
Articolul următorEugen Tomac despre ordinul semnat de Putin: ”De acum încolo, ne putem aștepta la orice! Avem în față o amenințare uriașă”