Săptămâna ce urmează este decisivă pentru alegerile din Capitală. Pentru că, doritele și mult vânturate alianțe ar trebui să se pună la punct dacă se va găsi concordia necesară. Sondajele arată dezastruos pentru dreapta unificată sau nu, indiferent de formulă, primarii în funcții, cu excepția celui de la sectorul 2, conduc la diferențe importante.
Ok, mai sunt 2 luni, una de pre-campanie și una de campanie, timp în care doar o emoție colectivă ar putea răsturna clasamentele. Să începem cu dreapta. PNL și USR, principalii jucători, vor trebui să se pună de acord cu candidații. Cine e desemnatul și care sunt concesiile pentru ceilalți. Numai că, atât PNL cât și USR au scos pe tapet no-name-uri, poate doar bebelușa albă, Armand, fiind creditată cu oarecare notorietate. Dincolo de slaba listă, cele două partide par a nu încăpea în aceiași formulă. Cred că nici organizațiile de sector nu vor trage pentru ceilalți. Ar mai fi PMP-ul lui Băsescu, partid aflat la faza pe șantaj politic, pe principiul candidează Băsescu și vă rupe pe toți. Dar nu cred că unde nu încap două vor încăpea trei. Situația e delicată și pentru eternul candidat Nicușor Dan, cel care nu știe dacă sprijinul anunțat va fi unul real. Întrebare. De ce ai scoate eșalon 3 sau 4 la înaintare ca să dărâmi primari în funcție? De la USR nici nu vorbesc, nu-i știe nimeni, de la PNL, alde Croitoru, omul lui Vanghelie sau Ciucu, mult prea tânăr și fără experiență. Și un pic de supraevaluare, cred. De cealaltă parte, PSD se va alia cu ALDE și probabil, cu partidul lui Voiculescu. Ponta șantajează politic cu partidul său, miza lui nefiind localele ci parlamentarele. Șantajul e la PSD, Ponta vrea 40 de parlamentari pe liste comune. Va lua țeapă, chiar dacă o va agasa pe Firea la Capitală. Acum, cel mai probabil, alegerile locale vor fi amânate, numărul de îmbolnăviri și cifrele din sondaje duc către un astfel de final. Dacă unii se vor încăpățâna să facă alegeri, rezultatul este deja previzibil. Atât la București cât și în marile orașe, locuri unde cei în funcție au prima șansă. Vorbeam de emoție, cea care ar putea schimba ceva. Ei bine, doar un scandal de corupție cu implicare directă DNA ar stârni un val tip tsunami.
Bref, părerea mea, alianțele au murit din fașă, orgoliile sunt prea mari. Și dacă vor apărea pe hârtie, acestea vor fi doar de formă. Jocul ielelor a început.