Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei este parte a negocierilor de pace cu Ucraina, însă negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak neagă acest lucru, relatează Reuters.

“În prezent, delegaţiile rusă şi ucraineană discută de fapt zilnic prin videoconferinţă un draft de posibil tratat”, a declarat Lavrov pentru agenţia chineză de ştiri Xinhua, potrivit unei relatări postate pe site-ul MAE rus sâmbătă.

“Agenda discuţiilor include, printre alte lucruri, chestiunea denazificării, recunoaşterea noilor realităţi geopolitice, ridicarea sancţiunilor, statutul limbii ruse”, a spus Lavrov, fără a intra în amănunte.

Mihailo Podoliak a respins însă aceste afirmaţii, afirmând că Lavrov nu a participat nici măcar la o rundă de negocieri şi că Ucraina nu are nevoie de lecţii de “denazificare” sau privind utilizarea limbii ruse de la cei care au ocupat oraşele ucrainene.

În remarci citate de biroul preşedintelui Volodimir Zelenski, el a spus că “chestiunea sancţiunilor globale internaţionale împotriva Federaţiei Ruse nu este discutată deloc” în cadrul negocierilor Ucraina-Rusia.

“Ţine de toţi partenerii noştri, împreună cu Ucraina, să decidă ce doresc asupra sancţiunilor şi când”, a adăugat el.

Zelenski a insistat după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie că sancţiunile occidentale asupra Rusiei trebuie să fie întărite şi nu pot fi parte a negocierilor.

Kievul a avertizat vineri că discuţiile privind încheierea războiului, intrat acum în a treia lună, sunt în pericol să se prăbuşească.

Nu a mai existat o întâlnire faţă în faţă de la 29 martie, iar atmosfera a devenit încărcată din cauza acuzaţiilor ucrainene că trupele ruse au comis atrocităţi când s-au retras din zonele de lângă Kiev. Moscova a respins aceste acuzaţii.

“Suntem în favoarea continuării negocierilor, deşi sunt dificile”, a mai spus Lavrov.

 
Articolul precedentSite-ul PMP, atacat de hackeri proruși
Articolul următorMarius Paşcan, după ce site-ul PMP a fost atacat de hackerii rusi: ”Se pare că îi supără politica prounionistă și de susținere a fraților români din Basarabia”