Eurodeputatul PMP Eugen Tomac anunță că în Parlamentul European a fost votat acordul interinstituțional privind revizuirea Codului Frontierelor Schengen, „un pas hotărâtor spre întărirea granițelor”: „Ce scuze mai are Austria să își utilizeze dreptul de veto împotriva României?”.

„Tocmai am votat în Parlamentul European acordul interinstituțional privind revizuirea Codului Frontierelor Schengen, un pas hotărâtor spre întărirea granițelor noastre. Schimbările propuse răspund ferm la problema migrației ilegale, a amenințărilor de securitate și crizelor de sănătate și au ca scop întărirea funcționării Spațiului Schengen, atât la frontierele externe, cât și la cele interne”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

El arată că, de asemenea, se iau măsuri pentru clarificarea și posibila reducere a cazurilor în care statele membre pot reintroduce controale la frontierele interne și că, în conformitate cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, acestea pot fi reinstaurate din cauza amenințărilor serioase, însă ele trebuie să fie extrem de bine justificate și limitate în timp.

„Cu o legislație îmbunătățită, ce scuze mai are Austria să își utilizeze dreptul de veto împotriva aderării României la Spațiul Schengen? Ce motive mai poate invoca pentru controalele ilegale pe care încă le efectuează la frontierele aeriene, deși România face parte din Spațiul Schengen aerian? Eu voi continua să lupt pentru ca România să își dobândească locul de drept în Spațiul Schengen! Am notificat Comisia Europeană, Consiliul și Parlamentul despre abuzurile Austriei, iar votul de astăzi nu face decât să întărească poziția noastră în procesul pe care l-am deschis la CJUE”, încheie Tomac.

 

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentPeste 60% dintre români își doresc introducerea votului obligatoriu
Articolul următor„TU DECIZI! Dosar de candidat” Fostul premier Florin Cîțu, de la dosarul pentru condus sub influența alcoolului în SUA la megascandalul vaccinurilor din pandemie