Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă că USR a devenit cea mai mare ameninţare pentru partidele „învechite în rele”, care vor stabilitate „să fure în linişte”, de aceea partidul are în faţă o mare provocare, aceea de a salva onoarea dreptei şi de a da semnalul unităţii pentru toţi cei care vor o Românie „în care să ne creştem copiii în linişte şi pace”, potrivit Agerpres.
„Aţi devenit (USR – n.r.), într-un timp foarte scurt, cea mai mare ameninţare pentru partidele învechite în rele şi aţi putut simţi acest lucru în toate bătăliile prin care aţi trecut. Ţara se află într-un moment de răscruce, iar cei cărora le este teamă să şteargă privilegiile fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i ţine pe oamenii cinstiţi şi oneşti din această ţară departe de politică, departe de implicare. Vor totul doar pentru ei. Pentru ei nu există decât un singur lucru, vor linişte şi stabilitate. Sub acest slogan de fapt vor să fure în linişte. Vor să fure din pensii, vor să fure din salarii, vor să fure din munca intelectuală. Au umplut doctorii din politică tribunalele, încercând să explice cât de deştepţi sunt (…). Cine se teme de noi? Exact partidul care a trădat electoratul de dreapta. PNL avea o şansă acum să spună: până aici. Dar îi place să se urce în remorca PSD şi tocmai de aceea suntem obligaţi să gândim soluţii comune. USR are în faţă o mare provocare, o provocare nu doar pentru a salva onoarea dreptei, o provocare uriaşă pentru a da semnalul unităţii către toţi cei care vor ca România normală să însemne o Românie în care ne creştem copiii în linişte şi pace”, a transmis Tomac la Congresul USR.
El a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis lasă, după ultimul mandat, o ţară „predată la cheie PSD”.
„Preşedintele Iohannis, pentru a manipula electoratul în 2020 şi evident că acest mesaj v-a vizat direct pe dumneavoastră, dar şi pe noi, le-a spus românilor: Nu vă irosiţi votul, votaţi PNL şi scăpaţi de PSD. Ce avem astăzi? O ţară predată la cheie, cu PSD în tot şi în toate. Aşa ceva nu se mai poate. Iohannis ne lasă o moştenire urâtă, o ţară fără speranţă, o ţară dezamăgită, cu extremismul la cote nemaiîntâlnite. De aceea avem obligaţia să gândim lucid şi să facem ceea ce trebuie pentru România (…). Haideţi să strângem rândurile şi să ducem viitorul preşedinte al României la Cotroceni. România normală înseamnă un preşedinte de dreapta, care nu va îngenunchea niciodată în faţa PSD.”, a punctat Tomac.
Liderul PMP a abordat în discursul său şi tema ratării intrării României în Schengen, promiţând că se va lupta şi va câştiga la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
„Una dintre cele mai mari umilinţe prin care a trecut România este ratarea obiectivului de a elimina frontierele pentru România. Oricât s-ar ascunde, acest dezastru nu poate fi evitat şi trebuie să spunem că nu au avut capacitatea de a-i convinge pe partenerii noştri că este dreptul nostru să fim în Schengen. De mai bine de şase luni, împreună cu colegii, ţinem pe agenda europeană subiectul Schengen şi vă garantez că la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene vom câştiga şi le vom demonstra că ceea ce nu au fost în stare ei să facă, vom face noi pentru România”, a concluzionat Eugen Tomac.
Sursa: Realitatea Din PMP