Traian Băsescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei, a reacționat după ce Nicușor Dan a sugerat, tot în direct pe B1 TV, că nu ar accepta o dezbatere în trei, ci numai una cu Gabriela Firea.

„Știe foarte bine că pentru o dezbatere cu mine trebuie să știe carte”, a spus fostul președinte și primar general al Bucureștiului, marți seară, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

„Nicușor Dan știe foarte bine că pentru o dezbatere cu mine trebuie să știe carte. Or, singura lui preocupare este de inspector în construcții, dar și pe alea le mai dă în gard, că pierde procese, mai trebuie să și plătească. Mă rog, e treaba lui. Eu, în orice caz, sunt disponibil să îi ofer o oră în care să învețe câte ceva despre București”, a declarat Traian Băsescu pentru B1.RO.

Întrebat ce ar trebui să învețe Nicușor Dan, Traian Băsescu a răspuns: „Din ce are de făcut în continuare, pentru că Bucureștiul este într-o mare dramă. Eu am început pe principiul creșterii calității vieții în București niște programe – că a fost program de transport, că lumea știe linia 41, dar în timpul meu a scăpat de 80 de kilometri de linie dublă, în care dimineața dădea tramvaiul deșteptarea, că era din cupoane de linie. Acum e linie sudată, nu se mai aude tramvaiul. Contorizarea, nu îi mai fură nimeni la factură. Pasajul acesta, până la urmă am obținut votul să se construiască Pasajul Basarab. Nu mai vorbim de schimbarea fundațiilor, probabil nu vă aduceți aminte că pe Magheru și pe Calea Victoriei erau niște șanțuri așa lăsate de autobuze în asfalt. A trebuit să schimb fundațiile, pentru că aveam fundații făcute pentru autobuzul de 10 tone, iar acum autobuzele au 40 de tone. Am cu ce discuta cu Nicușor Dan, cred că nici nu știe că trebuiau automatizate și punctele termice. S-au făcut, să n-aibă nicio grijă, în mandatul meu. Problema e că nu s-a continuat”.
 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 59. Polițaiul schimbă părul, dar Loganul ba
Articolul următorAlegerile parlamentare ar urma sa fie organizate pe 6 decembrie