Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a declarat că trebuie găsită o soluţie pentru conflictul transnistrean, deşi rezolvarea acestui conflict nu apare ca o condiţie explicită pentru aderarea a Republicii Moldova, din partea UE.

„Cetăţenii noştrii de pe malul stâng îşi doresc la fel – să trăiască în siguranţă, să aibă oportunităţi economice, să le fie respectate drepturile şi pe aceste lucruri vom construi şi acolo trebuie să ajungem ca să putem să rezolvăm conflictul transnistrean”, a adăugat Sandu. Întrebată despre o posibilă extinderea a conflictului din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova, ea a precizat că ţara este pregătită pentru toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste şi este pregătită să ceară ajutorul, în cazul unui astfel de eveniment.

 „Pe calea integrării europene avem de rezolvat mai multe probleme şi chiar dacă rezolvarea conflictului transnistrean nu apare ca o condiţie explicită a UE, suntem conştienţi că trebuie să găsim o soluţie pentru acest conflict. Vreau doar să vă dau nişte exemple, schimbări care s-au petrecut în ultimii ani. Astăzi mai mult de jumătate din exporturile regiunea transnistreană merg în ţările membre ale UE pentru că şi regiunea transnistreană beneficiază de acordul de liber schimb cu UE. Astăzi cel puţin jumătate din migranţii din diaspora, din regiunea transnistreană este în ţările UE. Această situaţie este foarte diferită de acum 10 ani. Deci cetăţenii noştrii de pe malul stâng îşi doresc la fel – să trăiască în siguranţă, să aibă oportunităţi economice, să le fie respectate drepturile şi pe aceste lucruri vom construi şi acolo trebuie să ajungem ca să putem să rezolvăm conflictul transnistrean”, a afirmat Maia Sandu, întrebată vineri la Cotroceni dacă, în contextul conflictului îngheţat din Transnistria, autorităţile de la Chişinău ar fi dispuse la anumite compromisuri pentru a obţine statutul de stat membru al UE.

Preşedintele Republicii Moldova a adăugat că „este adevărat că ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina va avea repercusiuni asupra modului în care putem să rezolvăm conflictul şi cât de repede”.

Chestionată dacă din analizele făcute de către administraţia de la Chişinău ar reieşi o deterioare a relaţiei cu Rusia şi o extindere a conflictului cu Ucraina şi pe teritoriul Republicii Moldova, Maia Sandu a răspuns: „Aşa cum am spus şi mai devreme, suntem îngrijoraţi şi admitem toate scenariile, inclusiv cele mai pesimiste, respectiv ne pregătim pentru toate scenariile, iar în situaţia în care Rusia va încerca să atace Republica Moldova evident că vom cere ajutor”.

 

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentEugen Tomac: ”Discursul lui Viktor Orban mi-a dat fiori. Nu credeam că pot auzi în secolul nostru un discurs pe care îl folosea şi Hitler”
Articolul următorTENSIUNI la granița Serbia-Kosovo: Sirenele anti-aeriene sună neîntrerupt! Se aud ÎMPUȘCĂTURI de mitralieră