Președinția și majoritatea memebrilor Consiliului Suprem de Securitate recomandă Guvernului instituirea stării de urgență pentru 2 săptămâni, pe motivul situației grave care se atestă în țară din cauza pandemiei. Declarația a fost făcută de către șeful statului, Maia Sandu, după ședința CSS, notează publika.md

Totodată, Maia Sandu a spus că Guvernului i se recomandă ca, în termen de trei zile, să vină cu un plan de restricții și măsuri compensatorii de la stat pentru categoriile afectate.

”Poziția Președinției este că statul nu poate să stea cu capul în nisip în timp ce situația devine tot mai gravă. Am recomandat instituirea stării de urgență pentru 2 săptămâni. Am recomandat Guvernului, în termen de 3 zile, să elaboreze lista restricțiilor care trebuie impuse, activitățile și categoriile de cetățeni care vor cădea sub incidența acestor restricții și compensațiile pe care le vor primi din partea statului și să înainteze aceste propuneri Parlamentului. În fiecare zi pierdem oameni dragi, bunici, artiști, medici, oameni care aduc valoare acestei țări. Suntem în această criză împreună și depindem unii de alții. Trecem printr-o perioadă foarte dificilă, dar sunt sigură că avem capacitatea și puterea să ieșim din criză cu capul sus, solidari, demni, uniți în fața acestui pericol.” a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facedbook.

Șeful statului a mai spus că se recomandă numirea de urgență a secretarilor de stat la Ministerul Sănătății, dar și numirea conducerii Agenției Naționale de Sănătate Publică. De asemenea, președintele țării cere și modificarea componenței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. 

Şedința Consiliului Suprem de Securitate s-a desfășurat sâmbătă la Palatul Republicii din cauza pandemiei și a durat aproape cinci ore.

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 171. Diana Șoșoacă dă târcoale social-democraților
Articolul următorIa pastila SRS! Sunt terorist sau antiterorist? Sau și și? Sau nici nici?