La finele lunii noiembrie 2018, era adoptat ca lege în Parlamentul României și parafat prin Decret prezidențial proiectul de lege, inițiat de mine și colegul deputat de Iași, Petru Movilă, privind construirea Autostrăzii „Unirii” Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Au existat de atunci numeroși cârcotași și răuvoitori care au susținut că este o utopie, o demagogie politică și nu se va materializa vreodată.
 
Ieri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a nominalizat câștigătorul licitației pentru Autostrada „Unirii” pe segmentul Ungheni (Tg. Mureș) – Miercurea Nirajului, în lungime de 24 km. Sunt prevăzute 36 de poduri/ pasaje/ viaducte, între care un pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 256 metri. Constructorul turc, Nurol Insaat VE Ticaret A.S., va avea la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor.
 
Pe traseul de aproximativ 320 km al viitoarei autostrăzi a mai fost atribuit, până acum, încă un segment, de aproape 30 km lungime. Este vorba de sectorul Moțca-Leghin (Tg. Neamț), adjudecat de Spedition UMB la jumătatea lunii septembrie. Ambele segmente sunt finanțate prin PNRR, așadar trebuie să fie gata până la sfârșitul anului 2026.
Sectorul montan – partea cea mai dificilă și mai costisitoare a autostrăzii – mai are nevoie de confirmarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern. Proiectul hotărârii se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Transporturilor, până pe 14 noiembrie. Dacă hotărârea va fi adoptată săptămâna viitoare, am putea vedea lansată înainte de sfârșitul anului prima licitație, pentru unul din cele șase segmente în care este împărțit acest sector lung de 159 km.
Apoi, pentru sectorul autostrăzii Moţca – Ungheni, studiul de fezabilitate trebuie să fie predat de proiectantul Consitrans până la sfârșitul acestui ani, iar proiectul tehnic, până vara viitoare.
 
În fine, podul peste Prut, un proiect estimat la 162,8 milioane de lei, din care jumătate reprezintă finanțare europeană, se află în faza licitației.
Doamne-ajută, să fie într-un ceas bun!

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentSchema insolvenței premeditate a Evenimentului Zilei. Bobby Păunescu, dezvăluiri explozive pe piața media: acuzații de mărturie mincinoasă
Articolul următorMAE a emis o ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE pentru Franța. Au fost emise Coduri roşu şi portocaliu de inundații