ME: Nu se impune modificarea datelor de desfăşurare a examenelor naţionale. Cei mai mulţi angajaţi care au renunţat la protest sunt în judeţul Vâlcea

ME: Nu se impune modificarea datelor de desfăşurare a examenelor naţionale. Cei mai mulţi angajaţi care au renunţat la protest sunt în judeţul Vâlcea
Iar 9% dintre salariaţii din Bucureşti au renunţat la protest din data de 1 iunie
Ministerul Educaţiei a anuntat astăzi că, în urma întâlnirii cu elevii, părinţii şi sindicaliştii, s-a stabilit că în acest moment nu se impune modificarea datelor de desfăşurare a probelor examenelor naţionale.
Datele centralizare referitoare la grevă arată că cei mai mulţi angajaţi care au renunţat la protest sunt în judeţul Vâlcea.
Iar 9% dintre salariaţii din Bucureşti au renunţat la protest din data de 1 iunie.
”Ministerul Educaţiei a centralizat constant informaţii statistice privind personalul din învăţământul preuniversitar care a participat la protestul declanşat în data de 22 mai 2023”, anunţă, marţi, instituţia, într-un comunicat de presă.
Situaţia, după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 53/2023, se prezintă astfel:
În perioada 31 mai - 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 şi, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic).
Faţă de datele primite în 31 mai, astăzi, 6 iunie, se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate judeţele, cu excepţia judeţului Covasna (+1,1%), conform Potrivit datelor centralizate de minister.
Citește și:
- 17:53 - PSD îl desființează pe Bolojan si anunță că după ce primesc forma scrisă a bugetului se reunesc în ședință să decidă viitorul coaliției
- 12:05 - Opoziția depune moțiune simplă împotriva ministrului Pîslaru: „România nu are nevoie de un contabil al jaloanelor, ci de un constructor de investiții”
- 11:56 - Ședință cu scântei în coaliție. Liderii se contrează pe bugetul pe 2026
- 17:41 - Tensiuni majore în Coaliție. PSD vrea 3,4 miliarde pentru ajutoare sociale, PNL nu dă mai mult de 1,5 miliarde de lei
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News










