O parte a PNL  și, acum, Klaus Iohannis vor scoaterea UDMR de la guvernare pentru a se impune cu mai multă ușurință în fața PSD. Consultantul politic, Miron Mitrea, a susținut duminica seara, la Realitatea Plus, o ipoteză inedită privind atacul la UDMR declanșat de șeful statului. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii, a asemănat Coaliția de guvernare cu o masa cu trei picioare, inegale, diferite, dar care ii asigură stabilitate și care este dominată de PSD. UDMR nu aduce neapărat un impact numeric, dar este ținut de PSD și impune un anumit tip de relaționare între partenerii de guvernare. Ieșirea UDMR ar lăsa PNL să lupte unul la unul, fără un martor, un asistent independent, un arbitru mai puțin implicat și, mai ales, ar arăta un PNL activ, puternic, capabil să-și impună punctul de vedere.
Consultantul politic consideră că liderul UDMR, Kelemen Hunor, comis o greșeală gravă când l-a apărat pe premierul maghiar, Victor Orban, iar ieșirea la rampa a fostului președinte, Marko Bela, arată că situația este serioasa, presiunile sunt mari și UDMR vrea să rămână la guvernare. “Marko Bela, vulpoi bătrân care n-a mai ieșit public de 10 ani, a simțit pericolul pentru UDMR și a ieșit, punându-l la punct pe Kelemen Hunor, băiatul mai mic, care a greșit. Dar poziția UDMR la guvernare va fi salvată de PSD, nu de altcineva, totul sta în mână lui Marcel Ciolacu”, a explicat Miron Mitrea luptele și poziționările din Coaliție. Consultantul politic a avertizat că Viktor Orbán este un politician izolat, care s-a pus în conflict cu toată lumea, cu SUA, cu UE, cu Franța, cu Germania, cu cehii, cu slovacii și românii pentru pozițiile lui legate de minoritățile nationale, care refuză să se pună de acord cu forurile UE din care face parte și cu care nu se poate pune la nesfârșit de-a curmezișul. Mitrea considera ca premierul ungar a făcut o greșeală mare să vorbească despre rasism politic într-o Europă foarte sensibilă la subiect, chiar dacă rasismul biologic nu există pentru ca toți aparținem rasei Homo sapiens. “Să-l privească pe Ștefan al lor, să privească statuia de la Budapesta și o să descopere istoria populațiilor ungaro-finice venite din Asia” , a precizat Mitrea și a arătat că  Victor Orban are o problema mai degrabă cu politicile de emigrare și efectele lor economico-sociale decât cu “puritatea rasei ungare”. Ungaria va rămâne fără toate fondurile europene din cauza apropierii de Moscova, a profețit Mitrea și a adăugat ca pretextele le-a oferit chiar Victor Orban și va trage ponoasele.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentTENSIUNI la granița Serbia-Kosovo: Sirenele anti-aeriene sună neîntrerupt! Se aud ÎMPUȘCĂTURI de mitralieră
Articolul următorEugen Tomac: Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă să se delimiteze imediat de UDMR care a stat la masă cu Viktor Orban