Scandalul e departe de a se fi încheiat în Partidul Mișcarea Populară. PMP a ratat de puțin intrarea în Parlamentul României și demisia din fruntea partidului a lui Eugen Tomac și convocarea Congresului extraordinar nu a potolit spiritele. 

Elena Băsescu, fiica mai mică a fostului președinte al României și fondator al PMP, Traian Băsescu, îl notifică și amenință public că dacă nu retractează ceea ce a spus despre ea se va ajunge în instanță. Totul după ce Mihai Neamțu într-un lung rechizitoriu o arată pe mezina președintelui ca fiind un exemplu clar de ”nepotism și clientelism” prin punerea ei pe listele PMP pentru parlamentare și deci una din cauzale neintrării PMP în Parlamentul României.

”7) Favoritism, nepotism și clientelism. Pe lângă o mână de candidați onorabili, cu scoruri foarte bune-n Republica Moldova, Maramureș, Bistrița sau Timiș, ne-am procopsit cu anonimi, nulități sau foști condamnați penal. Nuca de pe coliva de la căpătâiul partidului a fost candidatura unei doamne (și a unei mame) pe care o respect, dar care n-avea tracțiune electorală: Elena Băsescu. Oare le-am transmis alegătorilor un mesaj despre meritocrație? A fost gestul politic care a făcut diferența: la 6 decembrie, partidul a coborât sub pragul electoral.”, scria Mihai Neamțu în analiza sa.

Replica Elenei Băsescu a fost violentă – ea a publicat pe pagina ei de Facebook o Notificare prin avocat prin care arată că a fost supusă la atacuri și jigniri greu de trecut cu privirea care o lezează ca cetățean și ca mama și că prin introducerea numelui ei în acest context nu s-a vrut altceva decât pentru a da o greutate mediatică și mai mare atacului lui Mihai Neamțu. Prin urmare îi cere public lui Mihai Neamțu să retracteze cele spuse la adresa ei, în caz contrar urmând să se adreseze justiției

 

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentNoul Parlament se reunește în prima ședință – Alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului
Articolul următorCulisele Statului Paralel – Noi dovezi explozive despre miliardarul fără chip – A făcut denunțuri pe bandă