Zeci de persoane stau la coadă ore în șir la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Sectorul 2 al Capitalei, fără să poată păstra distanța de siguranță între ele. Oamenii se înghesuie la gardul instituției pentru a primi adeverințele de ieșire de la autoizolare. Oamenii care se înghesuie pe trotuarul îngust din fața instituției se plâng că au contactat DSP pe mail sau telefonic și nimeni nu le răspunde, prin urmare au venit la fața locului. Care este cauza înghesuielii? Programul cu publicul al instituției este doar între orele 13 și 15, iar unii s-au așezat la coadă de la ora de dimineață.
Coada nu scade
deloc, pentru că doar din când în când iese câte un funcționar
care le dă oamenilor actele peste gard. E vorba de cei întorși din
străinătate de la muncă, fără simptome, care au fost plasați în
izolare, conform regulilor. Adeverințele sunt necesare pentru
concediul medical retroactiv care să justifice lipsa de la serviciu
timp de 14 zile.
Purtătorul de
cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, a admis că este
o problemă la DSP București, cauzată de suprasolicitarea
instituției, dar atrage atenția că oamenii își pot obține
certificatele medicale și de la medicii de familie.
Numai astăzi în
București, DSP a eliberat 400 de certificate medicale. Peste 5.000
de adeverințe necesare ieșirii de la izolare și pentru obținerea
concediului medical au fost eliberate în București de la începutul
pandemiei.