Șeful PSD, Marcel Ciolacu, leșină chiar în timpul unui discurs
în care formațiunea sa anunță program de repornire a economiei. 112, salvarea
nu vine la timp, Ciolacu pleacă pe picioarele lui la spital. Un episod de
viață, știre, prilej de comentarii televizate. Doar un fapt, inedit, atât. Dar,
de aici a început românul să-și dea arama pe față. Mii de comentarii ca nuca-n
perete, nu am să citez din ele că mă oripilează, explozie de dejecție umană, de
ură necontroloată, de prostie în stare pură. De ce, oameni buni, atunci când
cineva are o problemă de sănătate suntem atât de idioți să-i dorim moartea doar
pentru că, vremelnic, persoana este una publică? De unde ura asta, cine a
sădit-o în noi? Revolta m-a cuprins citind, cum vă spunem, așa zisele postări “inteligente” ale
unor neica nimeni care voiau să pară interesanți. Să arate ei cum, îți place
sau nu de cineva, sau ce reprezintă, maximul de implicare este dorința de a-l
vedea ori la pușcărie ori mort. În jocul acestea de hazna au intrat și
personaje necrofage, genul influenceri, hiene cretinoide care se hrănesc cu
stârvuri putrezite. Pai bine mă idioților, dacă leșina mă-ta? Erai și atunci în
stare să-ți refulezi singurul sentiment de care ești capabil? Nu știu dacă ați
trecut vreodată prin astfel de episoade. Voi sau cei apropiați vouă. Nu prea
îți arde de glumă, nu-i așa? Explozia de ură când un om dă dovadă de o
slăbiciune fizică ne face de rușine. E clar, nu suntem în stare să fim
empatici, să dăm dovdă de omenie. Am pierdut orice sentiment. A rămas doar
miștocăreala, auto-suficiența, neastâmpărul de
arăta cât suntem de meschini. A, că Ciolacu reprezintă PSD și voi urâți
ideea de “ciumă roșie”
înțeleg. Dacă faceți mișto de discurs, idei prezentate, modul în care citește
de pe foi, dacă veniți cu argumente care demontează activitatea politică, da,
merge. Dar nu când omul este bolnav și are o criză. Asta vă descalifică pe voi.
Iar mie nu-mi rămâne decât să constat, încă odată, că vorba aia, “lume
multă, oameni puțini” se aplică instant în societatea românească. Nu sunt fan
PSD, cred că unii așa ar înțelege, sunt fan al ideii de om. Mie îmi pasă de
suferința celor din jur. Poate că așa am fost educat, să-mi mănânce câinii din
traistă. Așa îmi zicea mama când eram mic. Dar nu regret, lipsa oricărui
sentiment de compasiune te face neom, altceva decât a dorit Creatorul de la
noi. Mi-e rușine pentru noi toți. Libertatea
cuvântului nu se referă la etalarea pe masă a dejecțiilor unor minți înguste.
Mi-e și un pic scârbă. Că sunteți mulți și mai și proliferați.
