PMP solicită tuturor factorilor responsabili să colaboreze pentru a asigura condiții "optime" desfășurării procesului de educație, într-un mediu nediscriminatoriu și ferit de riscuri de îmbolnăvire, relatează Agerpres.
PMP solicită tuturor factorilor responsabili să colaboreze pentru a asigura condiții "optime" desfășurării procesului de educație, într-un mediu nediscriminatoriu și ferit de riscuri de îmbolnăvire, relatează Agerpres.
"Elevii români trebuie să beneficieze de condiții egale pentru învățătură, indiferent că trăiesc în mediul rural sau în cel urban și indiferent de culoarea politică a primarului din localitatea în care învață. PMP apreciază că s-a întârziat prea mult conectarea la internet a tuturor școlilor din România, preconizate fiind prelungirea crizei sanitare și evoluția pandemiei inclusiv în al doilea semestru al acestui an", a subliniat, miercuri, PMP, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
PMP propune prezentarea "în mod oficial și transparent, în cel mai scurt timp", a criteriilor pe baza cărora vor fi repartizate tabletele și laptopurile către elevii care nu dețin astfel de dispozitive și nu au nici posibilitatea de a și le procura, precum și prezentarea "în regim de urgență" a unor proceduri clare și specifice privind implementarea fiecărui scenariu în parte pentru deschiderea școlilor.
"Demersul este obligatoriu, în condițiile în care numărul dispozitivelor ce urmează a fi achiziționate de către Guvern nu ajunge nici măcar pentru jumătate din numărul total al elevilor din mediul rural, deși inclusiv mediul urban se confruntă cu probleme de dotare a copiilor de vârstă școlară. Prezentarea în regim de urgență a unor proceduri clare și specifice privind implementarea fiecărui scenariu în parte pentru deschiderea școlilor, astfel încât să nu fie lăsate strict la latitudinea autorităților locale decizii atât de importante pentru desfășurarea anului școlar", se arată în comunicat.