Politica Externa· 4 min citire

Eugen Tomac, despre neadmiterea României în Schengen: Suntem sancționați pe nedrept. Doar un proces la CJUE va tranșa această chestiune

Eugen Tomac, despre neadmiterea României în Schengen: Suntem sancţionaţi pe nedrept. Doar un proces la CJUE va tranşa această chestiune

Eugen Tomac, despre neadmiterea României în Schengen: Suntem sancţionaţi pe nedrept. Doar un proces la CJUE va tranşa această chestiune

Scris de Daniel Onescu Publicat: 2 mar. 2023, 20:35

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac consideră că România a fost sancționată pe nedrept prin neaderarea la Spațiul Schengen și crede că doar un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate tranșa această chestiune. El a menționat că Guvernul României are altă opinie și mizează pe negocieri politice.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac consideră că România a fost sancționată pe nedrept prin neaderarea la Spațiul Schengen și crede că doar un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate tranșa această chestiune. El a menționat că Guvernul României are altă opinie și mizează pe negocieri politice. 

Eugen Tomac a fost întrebat, joi, la o televiziune de știri, de ce România nu este primită în Spațiul Schengen.

“Răspunsul este foarte simplu, există un singur stat care ne sancționează pe nedrept și acel stat se numește Austria. Austria, până la această oră, nu a formulat, niciun argument rațional care să țină de Spațiul Schengen. A invocat tot felul de motive politice care nu au nimic în comun cu Spațiul Schengen. Prin urmare, eu cred că lucrurile sunt extrem de clare și nu suntem pe ordinea de zi, deși pe 9 martie, la Consiliul JAI se va discuta despre Spațiul Schengen, mai puțin despre extinderea lui. Prin urmare, eu cred în continuare că singura soluție pe care o aveam la îndemână ca stat era acest proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și eu sper că Guvernul va conștientiza și după Consiliul JAI din iunie că este momentul să se alăture demersului pe care l-am inițiat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru că noi nu mai avem parte aici de un conflict politic, avem parte de un conflict juridic”, a declarat Eugen Tomac.

El susține că respingerea aderării României la Spațiul Schengen reprezintă o încălcare a reglementărilor europene. 
“Toate aceste state care spun că nu doresc extinderea Spațiului Schengen au votat pe 8 decembrie, pentru ca Croația să fie acceptată în Spațiul Schengen, în schimb, au blocat accesul nostru și al Bulgariei, în condițiile în care din iunie 2010 îndeplinim criteriile. Este inacceptabil acest comportament, este neuropean și evident că avem toate motivele să credem că rațiunea pentru care suntem ținuți în afara frontierelor Uniunii Europene, că despre asta discutăm, ține de cu totul și cu totul alte chestiuni pe care, cel puțin eu, care cunosc foarte bine acest dosar și am studiat toată legislația Uniunii Europene, Tratatul de funcționare, Tratatul Uniunii Europene, tratatul nostru de aderare, este clar că e o încălcare pe linie a tuturor reglementărilor europene în materie și evident că această chestiune poate fi tranșată doar în justiție, pentru că este inacceptabil să fim pur și simplu puși în această situație imposibilă, cu costuri foarte mari”, a explicat Tomac.

El consideră că doar un proces la CJUE ar putea tranșa această chestiune.

“România pierde anual 10 miliarde de euro pentru că produsele noastre nu se pot bucura de piața unică, ne sunt încălcate două libertăți fundamentale, precum libertatea de circulație a persoanelor și libertatea de circulație a bunurilor. Suntem sancționați pe nedrept și eu am această convingere că doar un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene va tranșa această chestiune. Guvernul nostru are o altă opinie și evident că mizează pe negocieri politice”, a mai afirmat europarlamentarul PMP.

Tomac a adăugat că documentul privind respingerea României nu este în jurnalul Uniunii Europene tocmai pentru a nu fi atacat la CJUE.

“Am fost timp de două ore, pe 7 decembrie, la Viena, în acel grup restrâns de europarlamentari care a purtat un dialog cu Nethammer. Nu a reușit să aducă niciun argument pentru care are această poziție. Un stat când blochează o decizie trebuie să vină cu argumente. M-am uitat și pe ședința care a avut loc în 8 decembrie în Consiliul JAI, nu există niciun argument pentru care noi nu suntem acceptați. În schimb, în jurnalul Uniunii Europene, decizia privind acceptarea Croației sună în felul următor: întrucât Croația îndeplinește criteriile, este invitată să adere la Spațiul Schengen. Documentul în ceea ce privește respingerea noastră nu este publicat tocmai pentru a nu fi atacat la Curtea de Justiție”, a mai transmis Eugen Tomac.


Sursa: Realitatea Din PMP

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News

Mai multe știri din Politica Externa