Candidatul Alianței Forțelor de Dreapta la alegerile prezidențiale, Ludovic Orban, a afirmat duminică, într-o conferință de presă susținută la Sibiu, că este convins că va intra în turul doi și nu îl interesează cine va fi contracandidatul său.
Candidatul Alianței Forțelor de Dreapta la alegerile prezidențiale, Ludovic Orban, a afirmat duminică, într-o conferință de presă susținută la Sibiu, că este convins că va intra în turul doi și nu îl interesează cine va fi contracandidatul său.
"Pe mine (mă văd în turul al doilea - n.r.). Nu mă interesează cu cine intru în turul doi, obiectivul meu este să conving să mă susțină în turul doi", a spus Ludovic Orban.
Orban admite că este posibil ca în turul al doilea să intre candidatul și liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu.
"Recunosc o realitate politică, deși trag nădejde că poate nu se întâmplă de data asta, deși realitatea politică a demonstrat că fostul Partid Comunist, indiferent cum s-a numit el, FSN, PDSR, PSD și-a cam proiectat candidatul în turul doi. Dar poate nu se întâmplă de data asta, că e cel mai slab candidat care a existat vreodată din partea PSD, Ciolacu. (...) Ar fi foarte sănătos pentru democrația din România ca Ciolacu să nu intre în turul doi", a declarat Ludovic Orban.
Candidatul Alianței Forțelor de Dreapta la alegerile prezidențiale a susținut că el poate să fie "un foarte bun președinte pentru România", un președinte "curajos".
"E nevoie de un președinte curajos, un președinte care să nu poată să fie ținut în lesă de unii sau de alții care sunt în spatele contracandidaților mei și care să aibă cu adevărat forța de a se lupta cu acele structuri care vor să conserve situația de astăzi", a explicat Ludovic Orban.
El propune o reformă a administrației, care să însemne, printre altele, "concursuri autentice în zona publică, în care să nu mai fie băgați pe ușa din dos sinecuriști politici din partidele de guvernământ, să poată să intre în administrație oameni cu pregătire, oameni care au experiență, care au o școală serioasă în spate și care să poată să fie selectați pe baza meritului".
În opinia sa, reducerea birocrației și a corpului administrativ este "fundamentală". "Mai puține ministere, mai puține agenții, mai puține județe, mai puține unități administrativ-teritoriale, mai puțini funcționari angajați la stat. Voi fi un președinte care se află în război cu corupția și în război total cu infracționalitatea", a adăugat Ludovic Orban, care își propune, dacă va fi votat președinte al României, să facă și o reformă a serviciilor secrete.
"Reforma serviciilor secrete. O s-o detaliez mai amplu, dar este o reformă fundamentală, care trebuie să readucă serviciile de informații din România la ceea ce înseamnă un serviciu de informații într-o țară democratică. (...) Control civil asupra serviciilor de informații. Scoaterea, interzicerea prezenței serviciilor de informații în zone unde nu au ce să caute, în partide politice, în justiție, în mass-media, în administrație, în mediul privat. (...) Noi n-avem de un an și patru luni un director al Serviciului Român de Informații care să fie desemnat conform procedurii legale, pentru că Iohannis nu a vrut să inițieze procedura de numire a unui nou director al SRI, pentru că îi convine să aibă un prim-adjunct care este general, care stă în pixul lui și care are o rezistență mult mai mică la comenzi contrare democrației și contrare prevederilor legii, pentru că oricând poate fi schimbat de președinte. (...) Oare de ce Serviciul Român de Informații este menținut sub un astfel de control ilegal chiar în anul electoral în care au loc toate alegerile importante în același an?", a spus Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, este nevoie și ca viitorul președinte să asigure un sistem performant de irigații pentru agricultura românească.
Ludovic Orban a mai afirmat, în conferința de presă: "Recunosc că cea mai mare greșeală politică pe care am făcut-o este că l-am susținut pe Iohannis".