Consiliul Național al PMP a decis, sâmbătă, continuarea discuțiilor cu Partidul Național Liberal privind „un proiect politic comun”, desemnând și o echipă de negociere în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.
Consiliul Național al PMP a decis, sâmbătă, continuarea discuțiilor cu Partidul Național Liberal privind „un proiect politic comun”, desemnând și o echipă de negociere în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a declarat vineri că "tema fuziunii" dintre PNL și PMP nu a fost dezbătută în formațiunea politică pe care o conduce, dar că, în cursul zilei de sâmbătă, va avea loc "o discuție" despre cooperarea cu liberalii.
"Am văzut știrea că fuziunea este deja finalizată, că s-ar fi luat o decizie în acest sens. Exclus. Statutar, la orice partid politic o astfel de decizie se ia în structurile de conducere ale partidului respectiv. PMP nu a avut nicio astfel de întâlnire în care să decidă vreo formulă organizatorică. Va avea mâine o discuție, nu despre fuziune, ci despre cooperare. (...) Am discutat cu toată lumea, inclusiv cu domnul Florin Cîțu. Am discutat și despre PNRR la ultima întâlnire și subliniez că PNRR nu se poate renegocia. Să nu intre în această prostie de a invoca așa ceva în zona europeană, pentru că automat ne vor plasa politic lângă Polonia și Ungaria. (...) Nu există tema (fuziunii - n.r.). Nu spun că s-ar întâmpla sau nu s-ar întâmpla câtă vreme nu există acest subiect. O fuziune o propun și o votează cei din Consiliul Național al PMP", a afirmat Cristian Diaconescu.
Sursa: Realitatea Din PMP