Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a arătat că Viorica Dăncilă nu are "absolut niciun fel de deschidere" la nivel european sau în orice altă zonă relevantă pentru eforturile Băncii Naționale a României în perspectiva integrării în zona euro.

"Doamna Dăncilă nu are absolut niciun fel de deschidere la nivelul Uniunii Europene, la nivel european sau în orice altă zonă pe care am putea-o considera relevantă din perspectiva Băncii Naționale (...). Din punctul de vedere al politicienilor de la București, o deschidere internațională și relații parteneriale, cum s-a sugerat, pe persoană fizică într-un fel, au cam cinci sau șase cetățeni români, dintre care practic în zone de decizie nu sunt decât doi", a spus Diaconescu, într-o conferință de presă.
Liderul PMP a adăugat că acele două persoane la care se referă sunt președintele Klaus Iohannis și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"După ce s-a ales și Biden, am văzut competiția cu poze, e interesant, arată un anume tip de nivel politic complexat să își închipuie că pozele sunt relevante pentru a-ți arăta credibilitatea. Deci, vă spun, sunt cam cinci-șase persoane în România, doi în funcție. Cei doi în funcție sunt președintele și guvernatorul Isărescu", a mai menționat Cristian Diaconescu.
Sursa: Realitatea Din PMP