Liderul USR despre execuția bugetară: ”Lucrurile arată bine, din punctul nostru de vedere”

Liderul USR despre execuția bugetară: ”Lucrurile arată bine, din punctul nostru de vedere”

Liderul USR despre execuția bugetară: ”Lucrurile arată bine, din punctul nostru de vedere”

Realitatea din PMP
Scris de Realitatea din PMP Publicat: 27 iul. 2021, 08:43

Barna a declarat, luni, că "lucrurile arată bine" în privința execuției bugetare la ministerele gestionate de USR PLUS, menționând că mesajul transmis de prim-ministrul Florin Cîțu este unul firesc.

Barna a declarat, luni, că "lucrurile arată bine" în privința execuției bugetare la ministerele gestionate de USR PLUS, menționând că mesajul transmis de prim-ministrul Florin Cîțu este unul firesc.

"Lucrurile arată bine. La Ministerul Justiției avem o execuție de 97 - 98%, la Sănătate 88%, la Transporturi suntem la 93%, la Fonduri este 70%, dar aici sunt elemente legate de programare și de mecanisme de absorbție. Deci, lucrurile sunt în bună stare, din punctul nostru de vedere. Mesajul premierului este unul firesc. Evident e o discuție cu fiecare membru al Guvernului pentru a vedea cum stăm, unde există rezerve, dacă există rezerve, pentru a vedea ce sumă va avea pentru rectificare", a afirmat Barna, după ședința conducerii USR PLUS.

El a adăugat că rectificarea bugetară este un subiect care se discută cu fiecare ministru în parte, informează Agerpres.

"Am văzut și eu postarea premierului, eu nu o citesc în cheia pe care ați prezentat-o, este o postare absolut firească în care ne spune că, da, rectificarea bugetară este un subiect care se discută cu fiecare ministru în parte cum este și logic să se întâmple", a explicat Dan Barna, întrebat în legătură cu faptul că premierul face referire la protocolul semnat în coaliție, inclusiv în privința demiterilor și demisiilor din Guvern.

Potrivit vicepremierului, până în prezent nu s-a discutat în coaliție pe tema rectificării bugetare. "Este o discuție în cadrul Guvernului deocamdată, pentru că abia săptămâna trecută ministerele au trimis fiecare execuția bugetară și necesarul", a indicat Barna.

Întrebat dacă un ministru care nu a cheltuit bugetul ar trebui să plece din funcție, Barna a răspuns: "Nu așa se analizează activitatea unui ministru și a unui minister, trebuie văzute care au fost cheltuielile angajate, care este stadiul lor, care sunt motivele, după caz, se pot lua decizii, dar nu există un mercurial prestabilit - până la 50% rămâi, sub 50% pleci acasă, că nu are logică. Decizia se ia prin dialog, așa cum s-au luat majoritatea deciziilor, aproape toate".

Prim-ministrul Florin Cîțu a transmis luni că ministerele care nu au cheltuit, în primul semestru, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide că execuția bugetară se va îmbunătăți în următoarele șase luni.

"Rectificarea bugetară începe cu o analiză a execuției bugetare pentru fiecare minister în parte. Articolul 56 (1) - Până la data de 25 iulie 2021, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate transmit la Ministerul Finanțelor o analiză a execuției bugetare pe primele șase luni față de programul semestrului I stabilit prin repartizarea pe trimestre, potrivit prevederilor articolului 48 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. (2) - Pe baza analizei prevăzute la alineat (1), la prima rectificare bugetară din anul 2021 se pot ajusta bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma reprezentând diferența dintre programul semestrului I și execuția bugetară pe primele 6 luni. Rezultatele analizei execuției bugetare, analiză care nu are legatură cu protocolul, vor fi prezentate public. Ministerele care nu au cheltuit, în primele șase luni, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide, să îmi ofere asigurări că execuția bugetară se va îmbunătăți în următoarele șase luni", a scris Cîțu, pe Facebook.


Sursa: Realitatea Din USR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala