Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, își anunță candidatura la alegerile prezidențiale, pledând pentru responsabilitate și viitorul țării.
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, își anunță candidatura la alegerile prezidențiale, pledând pentru responsabilitate și viitorul țării.
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, și-a anunțat, luni, candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, urmând să reprezinte alianța politică formată din PMP și Forța Dreptei.
„Astăzi îi anunț pe cetățenii României că am luat decizia de a intra în competiția pentru alegerea președintelui României. Am luat decizia de a candida la funcția de președinte pentru că o consider o obligație morală pe care o am față de cetățenii români și un gest de responsabilitate față de viitorul României. Am o carieră politică de peste 30 de ani în care am urcat treaptă cu treaptă pe aproape toate funcțiile de demnitate publică în care am putut să îi servesc pe cetățeni, de la cea de consilier local până la cea de premier, până la cea de președinte al Camerei Deputaților. Sunt un om care am servit interesul public și care am stat la dispoziția cetățenilor care mi-au acordat încrederea de peste 30 de ani, punând aproape tot timpul în plan secund lucruri care poate pentru alți oameni au fost mai importante”, a declarat Ludovic Orban la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
El a menționat că întreaga sa carieră este una de muncă, de efort, o carieră în care niciodată nu a ales „drumul bătut”, ci pe cel corect. „Candidatura mea vreau să însemne un mesaj de încredere și speranță în viitorul țării noastre și în șansa fiecărui român de a reuși în viață alături de semenii săi”.
Sursa: Realitatea de Arges