Președinta Republicii Moldova, care s-a întâlnit marți seară, la Varșovia, cu președintele SUA spune că l-a asigurat că moldovenii vor să rămână „parte a lumii libere” și a i-a cerut mai mult sprijin economic, dată fiind situația dificilă a țării, care se confruntă cu un război la graniță. Maia Sandu l-a invitat cu această ocazie pe Joe Biden la Chișinău.
Președinta Republicii Moldova, care s-a întâlnit marți seară, la Varșovia, cu președintele SUA spune că l-a asigurat că moldovenii vor să rămână „parte a lumii libere” și a i-a cerut mai mult sprijin economic, dată fiind situația dificilă a țării, care se confruntă cu un război la graniță. Maia Sandu l-a invitat cu această ocazie pe Joe Biden la Chișinău.
Președinta Maia Sandu a scris miercuri pe Facebook că i-a lansat invitația în timpul întâlnirii pe care au avut-o marți, la Varșovia, întâlnire care fusese anunțată de Casa Albă într-un comunicat în care preciza că președintele Biden și-a afirmat sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova.
Maia Sandu nu a precizat cum a răspuns Joe Biden invitației ei, dar actualul președinte al SUA a mai fost la Chișinău în 2011, când era vicepreședinte în mandatul președintelui Barack Obama și este cel mai înalt oficial american care a vizitat Republica Moldova.
Marți, în timpul așteptatului discurs rostit public de la Varșovia, pentru a marca un an de la invazia rusă din Ucraina vecină, președintele Joe Biden a menționat că în audiență se află și președinta Republicii Moldova și i-a cerut publicului să o aplaude. El a menționat că hotărârea moldovenilor de a trăi în libertate i-a făcut să-și câștige independența și i-a pus pe drumul spre aderarea la UE
„Președinta Sandu se află astăzi aici. Sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră și de poporul iubitor de libertate al Moldovei”, a spus Joe Biden.
„La invitația Președintelui SUA, Joe Biden, am participat la evenimentul public de la Varșovia, acolo unde domnia sa a susținut un discurs istoric care a marcat un an de la începerea războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. După adresarea sa, am discutat cu Președintele american despre consecințele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova și despre eforturile noastre de a menține pacea și ordinea publică în țară”, a scris miercuri Maia Sandu pe Facebook.
„I-am transmis Președintelui Biden că moldovenii își doresc să rămână parte a lumii libere, să trăiască în siguranță și să-și realizeze visul de a adera la Uniunea Europeană și i-am mulțumit pentru sprijinul important oferit de către SUA pentru dezvoltarea economică și transformarea democratică a țării noastre”, a precizat Maia Sandu.
„Am folosit ocazia acestei întâlniri pentru a-i transmite Președintelui Statelor Unite ale Americii că, în situația dificilă în care ne aflăm, cu un război la hotar, avem nevoie și mai mult de sprijinul SUA pentru a ne consolida reziliența economică”, a detaliat președinta Republicii Moldova.
„Îi suntem recunoscători poporului american și pentru ajutorul oferit de către Guvernul SUA în ultimul an în vederea depășirii crizei energetice. Acest lucru ne-a permis să oferim compensații cetățenilor cu venituri mici pentru a putea face față mai ușor prețurilor crescute la resursele energetice”, subliniază Maia Sandu. „Mizăm în continuare pe susținerea guvernului american în efortul nostru de diversificare a surselor de energie și de consolidare a securității energetice”, adaugă ea amintind că .„prietenii americani” au fost alături de moldoveni încă din primii ani de Independență
„Ne bucurăm să îi știm în continuare alături de Moldova și acum, în aceste vremuri complicate”, punctează președinta Republicii Moldova.
Sursa: Adevarul Zilei