NICUȘOR DAN, VIZITĂ OFICIALĂ ÎN GERMANIA

NICUȘOR DAN, VIZITĂ OFICIALĂ ÎN GERMANIA
Discuții importante cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi cu cancelarul Friedrich Merz
Preşedintele Nicuşor Dan face, astăzi, o vizită oficială în Germania, la invitaţia omologului Frank-Walter Steinmeier, cu care va avea convorbiri. Şeful statului se va întâlni şi cu cancelarul Friedrich Merz, discuţiile urmând a se axa pe proiecte de cooperare economică şi investiţii în sectoare precum cel al apărării, energiei, auto, industrial, dar şi pe coordonarea strânsă în ceea ce priveşte afacerile europene şi în domeniile securităţii şi apărării.
Administraţia Prezidenţială anunţă că preşedintele României, Nicuşor Dan, face, astăzi, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania.
”Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu Preşedintele Federal Frank-Walter Steinmeier şi cu Cancelarul Federal Friedrich Merz, urmate de participarea la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum şi de o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti”, a transmis sursa citată.
Aceasta precizează că vizita are loc la invitaţia preşedintelui Republicii Federale Germania, ”în contextul aprofundării dialogului româno-german la nivel înalt, şi reflectă relaţiile excelente, cu caracter strategic, dintre cele două ţări”.
”Dialogul româno-german se bazează pe o cooperare strânsă în plan bilateral, european şi aliat, precum şi pe legături istorice şi interumane solide dintre cele două ţări. Convorbirile cu Preşedintele şi Cancelarul Federal vor fi axate pe dezvoltarea colaborării româno-germane în domenii de interes, cu accent pe proiecte de cooperare economică şi investiţii în sectoare precum cel al apărării, energiei, auto, industrial, dar şi pe coordonarea strânsă în ceea ce priveşte afacerile europene şi în domeniile securităţii şi apărării. Germania este principalul partener economic al României şi un aliat care contribuie semnificativ la asigurarea securităţii europene”, arată Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, pe agendă se vor mai afla continuarea sprijinului pentru Ucraina şi eforturile pentru asigurarea unei păci juste şi durabile, susţinerea Republicii Moldova şi a parcursului său european, menţinerea unităţii de acţiune şi a competitivităţii UE pe plan global, precum şi dezvoltarea relaţiilor transatlantice.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:41 - Crin Antonescu îi ia apărarea lui Nicușor Dan: „Nu-l alegi președinte pe unul ca să-l subestimezi. A avut curajul să piuie”
- 17:37 - Bolojan fuge din nou de jurnaliști și se enervează când i se pun întrebări incomode – VIDEO
- 15:39 - Guvernul recunoaște oficial că România poate pierde bani din PNRR- ANALIZĂ
- 11:33 - Ilie Bolojan acuză PSD pentru scandalurile de presă cu frații Micula și Oana Gheorghiu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News














