A fost odată ca niciodată… Sorin Grindeanu! Trecutul tenebros al actualului ministru al Transporturilor nu poate fi șters din nicio arhivă, cu atât mai mult din mintea românilor: a trecut prin poziții politice înalte, inclusiv prin cea de prim-ministru al României, și a moștenit pofta de putere de la părinți. Tot el a fost suspectat că e omul serviciilor, imediat după ce guvernul său a căzut printr-o moțiune de cenzură în 2017. Sorin Grindeanu s-a remarcat și prin prieteni, fie ei vechi sau noi: în timp ce pe unii i-a uitat, pe alții i-a cinstit cu funcții cheie și i-a adunat în jurul său. 

Sorin Grindeanu provine dintr-o familie de nomenclaturiști.

Tatăl actualului ministru al Transporturilor a fost profesor, director și inspector școlar, înainte să fie propulsat în politică de Sorin Frunzăverde. 

Nicolae Grindeanu a fost și în centrul unor scandaluri uriașe: bărbatul a fost interceptat de procurori într-un dosar de trafic de influență legat de Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, din Caransebeș, și examenele finale de competență profesională.

Imagine

De acolo, acesta a trecut prin funcții cheie – a fost președintele PSD Caransebeș și consilier județean la CJ Caraș-Severin.

Mama lui Sorin Grindeanu a fost și ea profesoară, dar și secretar PCR.

După ce Sorin Grindeanu a trecut prin funcții înalte, inclusiv cea de premier al României, oamenii din anturajul acestuia au făcut lumină asupra trecutului său. Un fost coleg de liceu a vorbit despre prietenia pe care a avut-o cu Sorin Grindeanu, dar și ce l-a schimbat radical.

„Puterea. Nu e genul de om care să accepte că a fost învins și cred că va continua cu orice risc. Există și antecedentele din familie, până la urmă tatăl său era în Caransebeș ceea ce se cheamă un „nomenclaturist”, cu toate privilegiile incluse”, a mărturisit Laurențiu Carabriu.

Iar actualul ministru a știut să își joace bine cartea în politică.

Un alt detaliu din trecutul tenebros al lui Sorin Grindeanu ține de legătura acestuia cu Serviciile. Iar asta pentru că demnitarul a urmat un Program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică, la Academia Naţională de Informaţii.

După modelul grupului de la Cluj, Sorin Grindeanu vrea acum să mute polul de influență în grupul de la Timiș.

Grindeanu le-a asigurat și apropiaților funcții bănoase. Spre exemplu, prietenul lui de familie Lucian Taropa a primit un post în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile, l-a încoronat pe Dorinel Umbrărescu „regele asfaltului”, a angajat-o pe Cătălina Miriță, fostă Miss Buzău, și a plimbat-o în Insulele Azore pe bani publici. 

Imagine

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAnca Alexandrescu a anunțat bomba de presă a momentului. PSD renunță la embargoul asupra Realitatea Plus. Ciolacu, Firea și Grindeanu vor veni la Culisele Statului Paralel
Articolul următorPSD și PNL se miră de amploarea protestului fermierilor, după ce ani de zile i-au ignorat, fie i-au mințit