Președintele PSD Marcel Ciolacu a făcut, vinerea trecută, o declarație cel puțin ciudată, la inaugurarea Sălii Polivalente din Bistrița. Liderul social-democrat a afirmat că a venit la inaugurarea “unei case mortuare”.

 

“Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat. Vorbim de o investiție de peste 27 de milioane de euro, o sală polivalentă de care vom beneficia cu toții în viață”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD nu a părut a-și da seama de gafa făcută și a continuat să laude constructorul, pe care chiar l-a invitat să intre în politică, evident în partidul pe care Ciolacu îl conduce.

“Ce este ieșit din toate clișeele a ceea ce se întâmplă acum în România este constructorul local și echipa sa, care au reușit, în doi ani și jumătate, să finalizeze un obiectiv de amploarea și complexitatea acestei săli polivalente. Chiar ]mi vine să-l întreb pe constructor dacă la el n-a fost pandemie, creșteri de prețuri, nu i-au plecat lucrătorii în alte țări… este un exemplu de antreprenor român care știe să-și facă treaba. (…) În cazul în care nu mai dorește să fie constructor, eu îl aștept în politică – cu adevărat dacă vreți să aveți și succes, trebuie să veniți la PSD”, a spus Marcel Ciolacu.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentSemnal de alarmă! Vicepreşedinte PMP: Rectificarea bugetară arată foamea de bani a Guvernului României
Articolul următorEugen Tomac: UDMR nu mai are ce căuta în Guvernul României