Autoritățile române trebuie să comunice mai profesionist pe tema campaniei de vaccinare anti-Covid-19, declară la RFI eurodeputatul PMP Eugen Tomac. El crede pe de altă parte că sincopele privind livrarea de vaccinuri la nivelul UE vor fi depășite, potrivit rfi.ro.
Eugen Tomac spune că producătorii de vaccin anti-Covid-19 trebuie să respecte contractele cu UE: ”Faptul că în relația cu anumiți producători există neclarități și semne de întrebare pe care liderii europeni le ridică, acestea sunt justificate, pentru că UE este cea mai mare piață pentru producătorii de produse farmaceutice și în mod clar, aceste contracte trebuiesc respectate (…). Eu sunt absolut convins că presiunea politică necesară în acest moment va produce rezultate”.
Eurodeputatul PMP consideră că în România, campania de vaccinare anti-Covid-19 merge bine, dar că ar fi nevoie de o comunicare mai bună: ”Eu cred că pentru dozele pe care le-am primit, statul român s-a organizat destul de bine. În mod clar, există și situații izolate, unde din cauza unor defecțiuni ce țin de programare sau de organizare, mai întâlnim oameni oarecum îngrijorați sau nemulțumiți, dar în linii mari, trebuie să dăm dovadă de foarte multă înțelepciune, pentru că este o situație fără precedent, totul se organizează cu bună credință, din mers (…). Mi-aș dori să existe o comunicare mult mai eficientă și mult mai aplicată în ceea ce privește fiecare etapă, fiecare zi (…). Eu cred că lucrurile se desfășoară destul de bine, dar la capitolul comunicare, ar necesita mai mult profesionalism și o mult mai bună coordonare, pentru că avem prea mulți vectori care transmit informații care de multe ori nu sunt complete sau nu sunt corect stăpânite de comunicatori”.
Sursa: Realitatea Din PMP