Eugen Tomac, președintele PMP, atrage atenția asupra implicării fiecărui român în lupta îmăpoitriva răspândirii Covid-19. Într-o postare pe rețelele de socializare, Tomac cere impunerea stării de urgență.

“Să le dea Dumnezeu putere de muncă și sănătate tuturor medicilor care duc pe umerii lor o luptă foarte grea și de mare responsabilitate.

Din păcate, România este abia la început de criză și trebuie, repet, trebuie să înțelegem că măsurile impuse de autorități nu sunt luate la întâmplare și nu sunt opționale. Sunt obligatorii.

Dacă statul încă nu are curaj să ne “încuie” pe toți în case, v-o spun cu toată răspunderea, altă soluție decât propria responsabilitate nu avem. Să rămânem acasă pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi, renunțând la absolut orice activitate care nu este urgentă.

Această pandemie va curma, din păcate, multe vieți nevinovate.

Am spus încă de acum două zile – se impune declararea stării de urgență. Doar așa putem salva vieți.

Intrați în concediu, munciți de acasă, protejați-vă pe voi și familiile voastre. Sper și vreau să cred că în câteva săptămâni vom fi mult mai bine.

Țara o putem reface doar dacă vom fi sănătoși. Economia va supraviețui dacă reușim să depășim această criză. Altfel, riscăm să trăim un dezastru pe care astăzi nimeni nu îl poate estima.”, scrie Tomac pe facobook

Articolul precedentOrban cheamă partidele la consultări pentru DATA alegerilor locale
Articolul următorBăsescu, propunerea PMP pentru funcția de Premier