Guvernul a avut, joi, pe ordinea de zi a ședinței, proiectul de lege care prevede diminuarea cu 85% a pensiilor celor care rămân angajați la stat și cumulează veniturile din salariu și pensie. Documentul a fost citit în primă lectură și urmează să fie adoptat de Executiv în perioada următoare. Conform documentului, toți bugetarii care primesc atât pensie, cât și salariu la stat vor fi obligați să opteze între cele două venituri. Singura alternativă pentru a rămâne în funcție este reducerea pensiei cu 85%.
UPDATE – Pensiile speciale, vizate de reducerea pensiei cu 85%. Măsura este temporară, până la 31 decembrie 2027
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a precizat că măsura vizează exclusiv pensiile speciale, nu și pe cele bazate pe contributivitate. „Nu se aplică pensiilor contributive”, a declarat Dogioiu, la finalul ședinței de Guvern. De asemenea, cei care renunță la 85% din pensie, inclusiv judecătorii, pot române în activitate doar cu acordul anual al angajatorului.
„Proiectul vizează persoanele care beneficiază de pensii de serviciu, nu pensii contributive, nu se aplică pensiilor contributive, doar pensiilor de serviciu sau militare. Proiectul stabilește menținerea în activitate, doar la cerere, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%. Menținerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorilor. În cazul foștilor procurori sau judecători care se reîncadrează, rămân aplicabile prevederile legii. Care deja prevedea că pe perioada încadrării cuantumul pensiei de serviciu se reduce la 85% ”, a declarat Dogioiu.
Dogioiu a precizat și excepțiile prevăzute de lege.
„Nu se aplică aleșilor locali și persoanelor pentru care mandatul e stabilit prin constituție și nici cadrelor didactice care formează magistrații și a cadrelor didactice din învățământul militar și juridic superior”, a mai spus purtătorul de cuvânt al guvernului.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a transmis că măsura reducerii pensiei cu 85% este temporară, aplicându-se până la 31 decembrie 2027.
Întrebată care este soluția Guvernului, dacă România se va confrunta cu plecări masive din MAI și MApN și când Guvernul Bolojan va încerca să și construiască, venind cu reduceri, nu doar cu demolări, Dogioiu nu a vrut să răspundă, menționând că acest subiect nu a fost obiectul discuției în ședința de astăzi.
„Deocamdată intră în procedura de avizare, care include și CSM, după care este de dorit ca peste 2 săptămâni să fie gata avizarea și să fie trimis în Parlament cu procedura de urgență.”
Întrebată dacă Guvernul va ține cont de avizul CSM, Dogioiu a răspuns că este consultativ și că trebuie să existe acesta.
Privitor la precendetul avizul negativ al CSM pe pensiile speciale, Dogioiu spune că „decizia CCR spune că trebuie să așteptăm fie avizul, fie 30 de zile, dar nu cred că se pune problema de neavizare, pentru că tocmai se uniformizează tot sistemul cu regula care se aplică magistraților pensionați care revin în activitate.”
ȘTIRE INIȚIALĂ
Măsura ar urma să se aplice inclusiv în sistemul de învățământ, care inițial era singurul mediul bugetar scutit, unde cumulul pensiei cu salariul va mai fi permis doar până la finalul anului 2026.
Totuși, proiectul prevede mai multe excepții, în special pentru anumite categorii din sistemul militar și juridic, precum și pentru oficiali care ocupă funcții prin numire politică.
Reducerea pensiei cu 85% în cazul cumulului pensiei cu salariul în sistemul bugetar
Militarii și polițiștii din structurile superioare, inclusiv cadrele didactice din Academia Militară și Academia de Poliție, vor putea încasa în continuare pensia de serviciu integrală. De asemenea, sunt exceptate persoanele alese în funcții publice și cele numite prin hotărâre a Camerei Deputaților, Senatului sau a Parlamentului reunit.
Astfel, printre funcționarii care pot cumula în continuare pensia cu salariul se numără judecătorii Curții Constituționale, Avocatul Poporului, membrii Consiliului Național al Audiovizualului, Curții de Conturi, Consiliului Concurenței, Consiliului Legislativ, Autorității Electorale Permanente, precum și conducerea consiliilor de administrație ale unor autorități autonome.
În paralel, un alt proiect ce urmează să fie discutat de Executiv prevede încetarea tuturor detașărilor și transferurilor de bugetari în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, declara în noiembrie 2025 că erau luate în calcul două variante pentru interzicerea cumului pensie-salariu: includerea măsurii într-o angajare de răspundere sau transmiterea ei ca proiect separat de lege. Totodată, Grindeanu menționa că „nimeni nu-și dorește să existe excepții” și că i-a cerut ministrului Muncii să le elimine din forma finală a actului normativ.














