IOHANNIS PREVESTEȘTE RUPEREA COALIȚIEI. CE PLANURI ARE PREȘEDINTELE CU LIDERII CELOR DOUĂ PARTIDE

IOHANNIS PREVESTEȘTE RUPEREA COALIȚIEI. CE PLANURI ARE PREȘEDINTELE CU LIDERII CELOR DOUĂ PARTIDE
Klaus Iohannis prevestește ruperea coalițieiîn foarte scurt timp. Șeful statului nu crede că social-democrații și liberalii vor reuși să guverneze împreună până la alegerile parlamentare care vor avea loc pe 1 decembrie. Președintele a precizat că vor avea loc discuții pe această temă peste doar câteva zile, când revine în țară.

"În mod normal, după alegeri, se numără voturile din Parlament și de acolo se fac sau nu se fac anumite coaliții care dau guvernarea. Este cam de vreme să vorbim ce va fi după alegeri. Dacă actuala coaliție va reuși să guverneze până la alegeri sau nu, vom vedea după ce ne întoarcem acasă. Probabil o să am câteva discuții pe această temă, că, până la urmă, avem nevoie de o guvernare, dar asta nu înseamnă că partidele trebuie să renunțe la abordările lor politice în campane. Este o situație care, evident, va fi destul de complexă", a declarat Iohannis.
Marcel Ciolacu joacă alba-neagra privind relația cu Nicolae Ciucă. Nu își amintește discuțiile referitoare la Klaus Iohannis
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News