Liderul deputaţilor PMP Marius Paşcan i-a adresat o interpelare ministrului Munciii Violeta Alexandru în care a întrebat-o de ce nu este pus în plată stimulentul de risc pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare şi când va fi asigurată plata acestuia, informează news.ro.

El precizează că autorităţile ignoră eforturile angajaţilor serviciilor sociale în combaterea coronavirusului, potrivit news.ro

„Până când autorităţile vor ignora efortul angajaţilor serviciilor sociale în combaterea virusului SARS-COV-2? Am adresat o interpelare Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Victoria Violeta Alexandru, având ca temă acordarea stimulentului de risc pentru personalul care lucrează în asistenţa socială. În acest context, în ultimele luni, angajaţii serviciilor sociale de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, publice şi private, s-au supus unei măsuri de prevenţie fără precedent, care nu a fost aplicată altor categorii de salariaţi, cea de izolare preventivă la locul de muncă pentru perioade ciclice de 14 zile. A fost o perioadă extrem de grea, în care salariaţii au stat departe de partenerii de viaţă, de copii, de părinţii aflaţi în întreţinere, cu scopul nobil de a proteja beneficiarii centrelor rezidenţiale. Este o sarcină de care salariaţii s-au achitat în mod exemplar”, a scris Marius Paşcan luni pe Facebook.

Articolul precedentAlina Gorghiu răspunde PSD: ”Nu trebuie să mai fie vreodată la guvernare”
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 42. Reconversie profesională pentru interlopi