PMP acuză PNL vrea să-și facă loc „fraudulos” pe dreapta eșicherului politic, după ce purtătorul de cuvânt al liberalilor a anunțat că PNL negociază cu ALDE o fuziune și că există și un „progres evident” în discuţiile cu PMP.

„Partidul Mișcarea Populară nu recunoaște vreun rol de integrator al PNL în ceea ce privește unitatea dreptei”, a transmis formațiunea. „Partidul Mișcarea Populară, prin deciziile structurilor colective statutare, a decis conturarea unei colaborări cu PNL pe proiecte concrete, dar PNL nu dorește altceva decât desființarea PMP pentru a-și face loc în mod fraudulos pe dreapta eșicherului politic de la București”, a adăugat partidul.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentDiaconescu: David Sassoli a fost un om valoros și un profesionist desăvârșit, mereu în slujba valorilor europene
Articolul următorCine va prelua șefia Parlamentului European după moartea lui David Sassoli?