Liderul PMP Cristian Diaconescu a transmis luni un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar:

„Astăzi, clopoțelul va suna începutul unui nou an școlar. Emoțiile, sentimentele, dar și speranțele vor fi în inimile școlarilor, dascălilor, dar a părinților. Ei toți vor spera ca procesul de învățământ din acest an să decurgă normal, fără tulburări majore, fără întreruperi, care să aducă prejudicii școlarilor.
Dragi copii,
Sper ca în acest an să aveți parte de cât mai multă cunoaștere, să asimilați cât mai multe informații utile, să vă pregătiți pentru viitorul care vă așteaptă!
Stimați dascăli,
Știu că de multe ori sacrificiul dumneavoastră rămâne necunoscut pentru foarte mulți, că încercați să depășiți toate lipsurile pentru a vă face cât mai bine treaba. Aveți cea mai nobilă meserie, pregătiți viitorul României, azi pe băncile școlii.
Vă urez tuturor succes și cât mai multe împliniri! Să sperăm că va fi un an așa cum ni-l dorim, bogat în cunoștințe și în realizări!”, scrie Diaconescu pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentEchipe mobile de vaccinare anti-Covid în școli
Articolul următorParchetul European și-a pornit motoarele. Câte anchete a demarat instituția lui Kovesi în doar 3 luni