Partidul Mișcarea Populară lansează un apel către Parlament pentru a-și relua rolul său constituțional și să adopte, de urgență, legile „cerute de români”.

„Guvernul interimar a blocat întreaga țară și se află în imposibilitatea de a pune capăt crizelor care s-au suprapus în această perioadă. De aceea, singura soluție poate veni de la parlamentarii noștri, care trebuie să se trezească din indolența lor și să preia inițiativa legislativă.

Sunt legi în Parlament care așteaptă de luni sau de ani de zile și care, printr-o mobilizare exemplară, pot trece prin plen și pot salva România. Criza pandemică înseamnă diferența dintre viață și moarte, iar proiectul Noii Legi a Sănătății zace de peste un an în sertarele parlamentarilor.

Inițiativele privind plafonarea prețurilor la energie electrică așteaptă la rând și e nevoie doar de un acord politic între partidele parlamentare pentru a le trece prin plen. Independența energetică a țării stă doar într-o înțelegere între partide pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, care să ducă la adoptarea legii off-shore și la deblocarea investițiilor marilor companii energetice.

PMP cere Parlamentului, principala instituție a democrației, să dea dovadă de responsabilitate și să recâștige încrederea românilor, tocmai, într-un moment greu prin care trece țara noastră. Guvernul interimar are nevoie urgentă de cadrul legislativ necesar pentru a putea relua lupta cu criza pandemică, cu creșterea alarmantă a prețurilor la energie, la carburanți, la alimentele de bază, în plină iarnă”, au declarat reprezentanții PMP, într-un comunicat oficial.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentDan Motreanu: Am votat o rezoluție referitoare la Conferința ONU privind schimbările climatice
Articolul următorPreședintele Iohannis despre USR: ”Au arătat cine au fost crizatorii! S-a văzut cât de neimportanți sunt”