Un număr de 16 deputați PMP i-au cerut lui Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, să transparentizeze, în contextul limitărilor legate de decretarea stării de urgență, lucrările Parlamentului.
„Deputații Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară vă solicită ca, atât pe durata existenței stării de urgență cât și în perioada ulterioară, până la revenirea la starea normală de funcționare a Parlamentului, toate ședințele comisiilor parlamentare să se desfășoare online, să fie difuzate pe site-ul Camerei Deputaților și să fie deschise spre participare tuturor instituțiilor, organizațiilor non-guvernamentale și altor părți interesate”, se spune în adresa înaintată Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
Preocuparea PMP privind transparentizarea activității instituțiilor publice nu este nouă. În Camera Deputaților, există un proiect de lege, inițiat de parlamentari PMP, care prevede introducerea obligaţiei de a publica online, pe site-ul instituţiilor, informaţiile de interes public cu privire la venituri şi cheltuieli privind administraţiile publice, obligativitatea publicării informaţiilor legate de achiziţiile publice, achiziţiile sectoriale şi concesiunile de lucrări şi servicii, respectiv lista de contracte închehiate de instituţiile publice. În urmă cu două săptămâni, Partidul Mişcarea Populară a cerut Guvernului Orban adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să transpună în lege iniţiativă PMP blocată la Camera Deputaţilor de PSD.