Ilie Bolojan pune sub semnul întrebării proiectul SMR de la Doicești și tensionează relația strategică România–SUA

În plină criză de reașezare a sferelor de influență, premierul interimar Ilie Bolojan a decis să arunce în aer cel mai important proiect de securitate energetică și geostrategică semnat vreodată cu Statele Unite: reactoarele modulare mici (SMR) de la Doicești. Printr-o declarație ciudată, suspectă, Bolojan a diagnosticat proiectul drept o gaură neagră: 240 de milioane de dolari arși pentru „un teren” și „niște hârtii”, notează sursa citată.

Dacă pentru electoratul intern decapitarea simbolică a unor contracte sună a justiție divină, la Washington decizia a sunat ca o declarație de război diplomatic. Iată de ce afirmația lui Bolojan riscă să devină cel mai mare autogol diplomatic din istoria modernă a României.

1. Dincolo de cifre: Sacrificarea parteneriatului pe altarul populismului

Ceea ce Ilie Bolojan numește disprețuitor „niște hârtii” reprezintă, în realitate, studiile de inginerie și design (FEED), avizele de securitate nucleară și documentația tehnică fără de care nicio centrală atomică din lume nu poate fi construită. Să reduci birocrația de securitate nucleară (OBLIGATORIE, de altfel!) la nivelde „maculatură” înseamnă să ignori fundamental cum funcționează industria atomică globală.

Mai grav, proiectul NuScale de la Doicești nu a fost o simplă afacere. A fost un proiect-fanion al Casei Albe, promovat direct de administrația americană ca replică strategică la monopolul energetic al Rusiei și Chinei în Europa de Est. Când premierul României dă de pământ cu tehnologia SMR, el nu ceartă un simplu furnizor; el anulează direct garanțiile de securitate oferite de Departamentului de Stat al SUA.

2. Miliardele americane puse pe fugă: Cine mai are încredere într-un stat volatil?

Băncile guvernamentale americane, în frunte cu US Exim Bank și International Development Finance Corporation (DFC), puseseră pe masă scrisori de intenție pentru finanțări gigant de peste 4 miliarde de dolari. Aceste fonduri nu erau destinate doar unor firme private, ci reprezentau ancora prin care SUA își legau interesele economice de stabilitatea pe termen lung a României.

Prin dinamitarea publică a proiectului, Bolojan transmite un semnal devastator piețelor financiare internaționale: România este un partener impredictibil, capabil să șteargă cu buretele angajamente de stat de la o zi la alta, în funcție de stările de spirit politice de la București. Niciun investitor american de calibru nu va mai risca capital într-o țară unde deciziile strategice se anulează printr-o declarație de presă.

3. Schizofrenie instituțională: Guvernul împotriva Guvernului

Absurdul situației atinge cote maxime când privim cronologia deciziilor. Cu doar câteva luni în urmă, Ministerul Energiei și acționarii Nuclearelectrica semnau trecerea proiectului în faza decisivă de execuție. Statul român a garantat, a semnat și a validat fiecare pas.

Acum, premierul interimar vine și își acuză propriile instituții că „parazitează cămările statului”. Această schizofrenie administrativă decredibilizează total România în ochii partenerilor din NATO. Dacă Bucureștiul nu poate menține o linie coerentă pe un proiect de siguranță națională timp de doi ani consecutivi, cum va pretinde respect și protecție în momente de criză regională?

Un preț mult prea mare pentru o victorie de etapă

Bolojan a vrut să pozeze încă o dată în „justițiarul de serviciu” care apără banul public. În realitate, pentru a câștiga puncte ieftine de popularitate pe plan intern, a expus România ca un partener volatil, imprevizibil și complet iresponsabil în fața NATO și a partenerilor occidentali.

Doiceștiul riscă, într-adevăr, să rămână doar un teren gol. Dar nu din cauza foilor de parcurs, ci din cauza incapacității liderilor de la București de a înțelege că jocurile strategice globale nu se conduc cu mentalitate de primărie.