Liderii opoziției, Cătălin Drulă (USR) și Eugen Tomac (PMP), și candidatul Dreapta Unită la Primăria Iași, Marius Bodea, au organizat astăzi o conferință de presă la Iași în care au vorbit de importanța mobilizării pentru alegerile din 9 iunie. La Iași, va fi o finală categorică între doi candidați: Mihai Chirica și Marius Bodea, umăr la umăr.

Cătălin Drulă, liderul opoziției: „Nu va fi un alt 9 iunie. Am pățit în istoria recentă a României să te trezești dimineața după vot și să spui «ce bine era dacă mergeam, că se putea». Îi înțeleg pe români că sunt dezamăgiți, că s-au săturat de promisiunile false, de politicieni care își umplu portbagajele. Dar pe 9 iunie puterea e la voi. Acel vot va face diferența”, a spus președintele USR.

„Pentru noi, Iașiul contează foarte mult. Vrem să facem și aici schimbarea. Bucureștiul, Timișoara, Brașovul, Bacăul sunt conduse de primari cinstiți, primari ai Dreptei Unite, primari ai USR. Visul meu este ca, după 9 iunie, Iașiul și Constanța, Piteștiul, Aradul să aibă astfel de echipe la primărie. Oamenii s-au săturat de corupție, de impostură și vor schimbarea. Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD”, a continuat Cătălin Drulă.

Marius Bodea a subliniat importanța crucială a alegerilor din 9 iunie și nevoia unui vot pentru candidatul cu cele mai mari șanse: „În cele 10 zile care urmează, curentul schimbării va duce la victoria noastră. Vreau să scăpăm de eticheta aceasta de epicentru al corupției din România. Vom continua să mergem în cartiere, direct la firul ierbii. Nu avem două tururi de alegeri. Suntem într-un singur tur”.

Eugen Tomac a accentuat lupta dintre Dreapta Unită și stânga comasată: „Singura alianță de dreapta din România este alianța Dreapta Unită. Bătălia pe 9 iunie se dă între stânga comasată formată din PSD și PNL și Dreapta Unită. Mesajul meu pentru ieșeni este să iasă la vot și să voteze rațional pentru candidații care au șansa de a schimba lucrurile. Marius Bodea poate fi primarul de care are nevoie Iașiul. La fel și la Consiliul Județean, Petru Movilă va fi președintele de care are nevoie județul”.

Cătălin Drulă și Eugen Tomac, alături de Marius Bodea, au făcut apel la toți ieșenii să participe activ la alegeri și să voteze pentru schimbare. Puterea este în mâna ieșenilor și un vot pentru Dreapta Unită la primărie și consiliul județean este un pas pentru un Iași corect și modern.

Articolul precedentSondajul care dinamitează clasa politică: pe cine vor românii la Cotroceni
Articolul următorDatele arată că Eugen Tomac este unul dintre cei mai activi deputați în Parlamentul European