Izolarea obligatorie pare a fi râmas doar o recomandare pentru persoanele de peste 65 de ani, cele care ar putea, din nefericire, să fie în mare perocol dacă vor lua acest blestemat de virus. Mulți dintre bunicii și părinții noștri au luat de bună interdicția, ies doar în orele fixate, 11-13, în rest stau cuminți. Așa am crezut până vineri, când, stupoare, într-un cartier bucureștean, pe la ora 10, din 30 de oameni prezenți pe stradă am numărat nu mai puțin de 25 de pensionari. M-am întrebat, pe bună dreptate, oare un de se duc? Un bunic, undeva sărit bine de 70 de primăveri, dotat cu o mască deja murdară de atâta purtat, trecea tacticos pe o trecere de pietoni, cu mâinile ca domnii, la spate. Dau geamul jos la mașină și-l întreb politicos dacă știe că există doar un interval orar în care are voie să iasă. M-a înjurat, cu o furie la care nu mă așteptam și a continuat drumul bodogănind în barbă. O clipă am rămas perplex, m-am gândit să-i răspund tăios, apoi m-am lăsat păgubaș. Au trecut câteva ore de la această întâlnire și nu-mi pot lua gândul de la reacția acestui om în vârstă. De ce oare a s-a comportat așa? Nu știa de interdicție, nu-i păsa, era pur și simplu nervos din mii de alte motive? Apoi am înțeles. Omul era înspăimântat. Reacția lui, grobiană, deși părea după haine și port un om cu educație, a fost dictată de frică. Frica aia insidioasă care face din raționali neoameni. Probabil că se temea de boală, de virus, de toți cei din jurul său. sau poate era singur, cu copii și nepoții departe, cărând în secret o boală cronică, o existență ștearsă și un regret amarnic că viața nu e așa cum credea când era în putere. Mi-am zis, cumva, că poate interacțiunea sa cu mine a fost una din puținele ocazii când a sta de vorbă cu un semen. S-a simțit, în agresivitatea lui, din nou în putere. Și m-am bucurat pentru el, apoi m-am întristat din nou. Oare câți bunici sunt acum singuri? Că ai lor, cei pe care i-au crescut cu dragoste, îi sună 5 minute în fiecare zi să-i întrebe ce mai fac. Așa că nenea trecătorule, cel care m-ai înjurat astăzi, mă bucur că te-am cunoscut. Și nu. Nu v-am uitat. Numai că acum nu putem interacționa așa cum am vrea. Pentru că, am vrea să ne bucurăm de înțelepciunea voastră mulți ani de acum înainte. Și să nu vă fie frică. Trecem și peste asta, acum stați în casă!
Laurențiu botin
