Președintele PMP, Eugen Tomac, susține că atât la Berlin, cât și la Bruxelles sunt două doamne în fruntea Executivului care ne decid destinele în următoarele 6 luni, într-un context atât de complicat generat de pandemia de COVID-19.  

„Două doamne ne decid destinele

Până acum, omenirea a fost preocupată să gestioneze pandemia în sensul prevenirii extinderii COVID 19 prin autoizolare, distanțare fizică, igienă severă, dezbateri desfășurate preponderent în perimetrul originii virusului și a modului lui de răspândire. De acum încolo însă, pare ca ne-am obișnuit cu ideea că printre noi există un inamic invizibil de care trebuie să ne protejăm, prin urmare discuția va fi concentrată pe ce facem pentru a ne reveni din șocul produs în economie.

În Europa, odată cu preluarea de către Germania a președinției rotative a Uniunii Europene, toată atenția se îndreaptă spre Berlin. În următoarele 6 luni, cancelarul german Angela Merkel va fi oficial la cârma Europei și va trebui să ia decizii ferme pentru a renaște unitatea europeană puternic afecatată.

Practic, avem atât la Berlin, cât și la Bruxelles două doamne în fruntea Executivului care ne decid destinele în următoarele 6 luni. Faptul că șefa Guvernului german, Angela Merkel este foarte apropiată de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înseamnă și mai multă presiune pe cele două decidente de la vârful UE.

Pe de altă parte, atât mediul de afaceri, cât și piețele de capital, precum și guvernele statelor membre respectă autoritatea și experiența cancelarului german, un mare avantaj pentru relansarea economică a Europei.

Rămâne de văzut dacă și la București vom fi în măsură să fructificăm în următoarele șase luni oportunitățile oferite de guvernul european sau ne vom împiedica tot în chestiuni cu iz electoral, că doar avem două rânduri de alegeri în acest an și vorba unui PSDist: ce, la noi votează doamna Merkel?”, se arată pe pagina de Facebook a lui Eugen Tomac.

 
Articolul precedentLiderul PMP nu exclude o candidatură la Primăria Capitalei: Nu mi-ar fi frică nici de Nicușor, nici de doamna Firea!
Articolul următorLiderul PMP, Eugen Tomac, spune ”adevărul despre alegerile din București”