Eugen Tomac, președintele PMP. a postat pe pagina de facebook un mesaj-bilanț de la ședința Comisiiei pentru Politică Externă din Parlamentul European.
“Am participat la ședința Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European, pentru un schimb de opinii cu Josep BORRELL, vicepreședinte al Comisiei Europene, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.
Propaganda anti-europeană, tendințele populiste, pericolul autoritarismului, sistemele de sănătate deficitare. Acesta este bilanțul scurt al COVID-19 care ne arată modul în care consecințele pandemiei devin mai adânci decât am fi anticipat inițial.
Astăzi, suntem forțați să înțelegem cum sănătatea publică este parte integrantă din securitatea unei națiuni. Într-o economie globală puternic interconectată în care UE importă 80% din antibiotice din China, realizăm că lanțul de aprovizionare este foarte lung și vulnerabil în fața unor astfel de crize internaționale.
De aceea, în viitor, UE trebuie să fie în măsură să preia gestionarea sistemelor naționale de sănătate din mandatul statelor membre. Trebuie să fim mai exigenți în a construi politici care să le redea cetățenilor încrederea că pe viitor nu vom mai fi luați prin surprindere de aceste pericole care pot oricând reveni și amenința viețile noastre.
Învățam că este nevoie de politici vizionare și de mai multă solidaritate europeană.”