“În cadrul ședinței de azi a Parlamentului, am votat ferm PENTRU menținerea stării de urgență pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. Pentru prima dată în istoria legislativului din România, a fost folosită o procedură specială de dezbatere și vot electronic la distanță.

PMP a votat decretul emis de către președinte României, aducând însă o serie de obervații, după cum urmează:

– Am solicitat stabilirea urgentă a unor măsuri speciale de sprijin pentru categoria cea mai vulnerabilă și expusă în fața acestui virus, și anume persoanele vârstnice de 65+ ani, prin intermediul autorităților administrației publice locale;
– Am solicitat negocieri la nivelul Uniunii Europene în vederea asigurării unui culoar verde, securizat, pentru ca cetățenii români și ai altor țări să poate ajunge în siguranță acasă, în situația blocării granițelor multor state;
– Am solicitat crearea unei celule de criză la nivelul Guvernului în scopul de a asigura legătura între românii din diaspora și membrii familiilor acestora;
– Am solicitat adoptarea unor măsuri ferme pentru protejarea economiei și a locurilor de muncă, printre care plafonarea salariilor plătite din bugetul de stat și a pensiilor speciale.

În aceste momente, se impune să acționăm unitar, să fim solidari și să luăm cele mai eficiente, rapide și mature măsuri. Se impune să fim responsabili și să înțelegem cu toții că, în timpuri de profundă criză, nu avem nevoie de măsuri populare, ci trebuie acționat ferm, prin măsuri temporare dure. Ne aflăm în război!” scrie Sebastian Moise pe pagina personal[ de facebook.

Articolul precedentIoana Constantin: bagați mai mulți bani în economie!
Articolul următorBăsescu, avertisment dur pentru guvernanți