Traian Băsescu scoate în evidență faptul că autoritățile române au greșit din prima, nerespectând simplele proceduri ce se aplică în cazul suspecților de Coronavirus.

„Care sunt bazele epidemiei? Ce este un suspect?

Există 4 definiții, 4 categorii. Una dintre acestea este „un cetățean care are un istoric de călătorii internaționale”.

Procedura pentru suspecți este să li se facă teste în prima zi, în a 12-a, dar și a 13-a. La noi nimeni nu a fost testat, au fost trimiși acasă unde nu respectă regulile. Nu contează că vine din Zona Galbenă sau Zona Roșie. Nu avem noi garanția că Italia sau Spania au trasat cum trebuie zonele”, a declarat fostul președinte.

De asemenea, Băsescu mai trage un semnal de alarmă. Medicii sunt primii vizați de acest virus din cauza contactului prelungit pe care îl au cu pacienții din spitale, menționând printre altele că sectorul politic „ascunde cu bună știință” faptul că România stă foarte prost.

„Ne pregătim să ne punem în imposibilitate exact resursa care trebuie să ne salveze: medicii., care nu sunt testați zilnic pentru acest virus. Avem 16.000 de cadre medicale, dar am comandat doar 10.000 de teste, ce să facem cu ele?!

Dacă pică cadrele medicale, ești ca Napoleon, n-ai armată, dar declari război.

Politicul ascunde cu bună știință faptul că România nu este pregătită să facă față la așa ceva”, a mai spus Traian Băsescu la un post de televiziune.

Articolul precedentSebastian Moise, deputat PMP: ne aflăm în război!
Articolul următorCum se acordă zilele libere pentru părinții cu copii până în 12 ani