Fostul director al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, deschide lista Partidului Mişcarea Populară (PMP) în judeţul Gorj pentru Senat, iar liderul organizaţiei judeţene a formaţiunii, Nicolae Daviţoiu, este pe primul loc la deputaţi, potrivit Agerpres.

Listele cu candidaţii PMP pentru alegerile parlamentare au fost depuse, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean Gorj.

“Componenţa la Camera Deputaţilor este, pe primul loc, eu, Daviţoiu Nicolae, iar la Senat primul pe listă este Sorinel Boza.

(…) Am căutat ca să găsim un om care are legătură cu judeţul Gorj, un om care a condus CEO vreme de 3 ani şi ceva şi care, în decursul carierei, a avut numai profesii liberale.

Domnul Boza se plia foarte bine pe doctrinele şi cerinţele pe care le-a impus PMP pentru candidaţii la Camera Deputaţilor şi Senat.

Nu ţintim numai zona de minerit şi energie, vine dintr-o zonă care are legătură cu simpatizanţii şi care credem noi că ne vor vota”, a spus liderul PMP Gorj, Nicolae Daviţoiu.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedent100% TU DECIZI! Victor Paul Dobre, din șantierul naval, propulsat în funcția de prefect
Articolul următorNoi dezvăluiri din Spovedania lui Rizea: Murad, unul dintre afaceriștii protejați de sistem