Președintele PMP Buzău, Adrian Mocanu, anunță luni că organizația județeană cere demisia președintelui Cristian Diaconescu.

„Partidul Mișcarea Populară trece prin momente dificile, într-un moment în care este nevoie de unitate, strategie politică clară și fermitate la vârful PMP. Din păcate, formula de conducere încropită după alegerile generale din 2020 nu a răspuns așteptărilor mari pe care membrii PMP le aveau, în primul rând, de la domnul președinte Cristian Diaconescu. Este motivul principal pentru care Buzăul a votat, pe 12 ianuarie, pentru o schimbare radicală la vârful partidului, marcată în cadrul unui Congres, convocat de Colegiul Național al PMP pe 19 februarie 2022. Dovedind o lipsă de realism pe care nu i-o bănuia nimeni, domnul Cristian Diaconescu a inițiat o campanie mincinoasă de demonizare a majorității filialelor județene ale PMP, nerecunoscand legalitatea evidentă a deciziilor Colegiului Național și adoptând declarații care nu fac bine partidului. De aceea, Filiala Județeană a PMP Buzău cere demisia de urgență a domnului Cristian Diaconescu din funcția de președinte al Partidului Mișcarea Populară și respectarea deciziei statutare de convocare a Congresului PMP pe 19 februarie”, a afirmat Adrian Mocanu.

Adrian Mocanu și-a început cariera politică în PSD, în 2008 (la 25 de ani) când a obținut primul mandat de deputat. A trecut apoi pe la UNPR și a fost exclus de Oprea după ce a votat moțiunea depusă de PSD. În 2016 a fost ales deputat pe listele PMP. În 2018, Mocanu a votat în Parlament alături de PSD pentru modificările aduse Codului de Procedură Penală și a trecut la ALDE. În 2020, toată organizația județeană ALDE Buzău a fost înghițită de PMP și Mocanu a revenit din nou în partidul condus de Eugen Tomac, candidând la funcția de președinte al CJ Buzău în 2020, unde a obținut aproape 12%, dar la alegerile parlamentare nu a mai obținut un nou mandat, PMP obținând la nivel național un scor puțin sub 5%

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVIDEO-Liderul PMP, Cristian Diaconescu, luat la intrebari de membrii de partid
Articolul următorCum se impart taberele in PMP inaintea Congresului