Urmăresc cu atenție bipolaritatea unor proaspeți politicieni care au aterizat în Parlament pe fondul unei campanii interesante și pe apăsarea unei falii de populație care și-a manifestat, prin vot, nemulțumirea față de clasica scenă politică.
Imediat după anunțarea rezultatelor, cei de la AUR au intrat în malaxorul opiniei publice prin derapajele de comunicare, așa le-au caracterizat toți cei din media, acțiuni care, repet, le-au dat câștig de cauză. Vârf de lance este deja celebra avocată Șoșoacă, personaj despre care unii greșesc în a categorisi. Cu sinceritate, spun că doamna cu pricina este brand, își construiește o imagine bazată pe zăpăceală și mini-isterie, se vrea o portavoce a celor care ar vrea să înjure public sistemul, un fel de difuzor alb-murdar, refulare de gânduri nerostite.
Doamna Șoșoacă nu poate fi bănuită de lipsă de inteligență, evident joacă un rol. De fapt, AUR este acum un joc pe roluri într-o piesă care se rescrie la minut, proaspeții parlamentari care ar trebui să se desprindă de logica de campanie și să-și acordeze discursul pe noile funcții. În fapt, nu au înțeles încă. Sau nu vor, de aia vorbeam de bipolaritate, încă au amestecate în cap noțiunile de politician. Faptul că toată presa îi zugrăvește după faptele arătate până acum nu e surprinzător. Atât știm. Ideea e că, după valul de suficiență și nițică îngâmfare care i-a lovit, cei din AUR ar trebui să înțeleagă că nu poți juca fotbal după legile din rugby. Politicienii vechi îi vor momi la bucată peste ceva timp, greu de refuzat sume de bani pe care nu le-au visat vreodată, aici vorbesc de 5 zerouri în euro pentru cumpărarea unui transfer de deputat sau senator.
Până acum nu se pot trage concluzii, și pentru noi cei din media AUR este o noutate. Aș spune însă că asistăm la nașterea unui nou tip de om politic, acela care și-a făcut rost de o pălărie un pic cam mare. Probabil că, nu va dura mult, ori le va crește calota craniană ori se va strâmta pălăria. Politica tipic românească are această capacitate, aceea de a transforma fundamental pe toți cei care se infectează cu virusul numit putere și bani.
În concluzie, noua formațiune, privită acum ca o ciudățenie, are posibilitatea de a convinge sau a dispărea prin absorție lentă. Depinde de ei și de cât de plictisiți vor fi românii. Pentru că, asta-i clar, românul se plictisește repede.
Sursa: Realitatea Din PMP